Bursa de Valori Bucureşti vrea să ajute cu experienţa şi resursele pe care le are realizarea unei Burse de Valori la Chişinău şi ar dori să aibă printre partenerii locali şi statul moldovean, a afirmat, vineri, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti, Radu Hanga, la evenimentul de listare a obligaţiunilor CEC Bank la BVB, transmite Agerpres.
“Poziţia noastră e destul de simplă. Ne uităm la Moldova ca la un stat suveran care e aproape de România. Încercăm să-i ajutăm cu experienţa şi cu resursele pe care noi le avem – şi când mă refer la resurse, mă refer la capital, mă refer la resurse tehnologice, mă refer la resursele umane pe care le avem în Bursa de Valori Bucureşti. Mă refer la experienţa pe care am construit-o aici şi cred că ce e foarte important şi modul în care ne uităm noi la proiect este acela de a intra într-o construcţie acolo în care să avem şi parteneri locali. Şi, de asemenea, ne-ar plăcea foarte mult ca printre partenerii aceia locali din Moldova să avem şi statul moldovean. Ne-ar plăcea să intrăm într-o construcţie în care să venim şi noi cu aportul nostru de expertiză, de resurse şi să vedem şi parteneri, companii din Republica Moldova, statul moldovean, care să susţină şi să fie implicaţi alături de noi în acest proiect. Avem, cred că s-a şi anunţat public în Republica Moldova, am anunţat şi noi, avem un mesaj pozitiv din partea Guvernului Moldovei, că s-a luat o decizie privind participarea lor alături de noi în această construcţie şi o să continuăm să avansăm în direcţia aceasta. Adică sunt discuţii în curs. Nu putem să vă dăm în momentul acesta detalii în plus, pentru că nu avem nici noi poza legat de cum va arăta construcţia din punct de vedere aport capital, din punct de vedere ownership structure a bursei de la Chişinău”, a spus Radu Hanga.
El a subliniat că nu poate furniza mai multe detalii despre crearea Bursei de la Chişinău, pentru că multe elemente depind de ritmul în care participanţii vor lua decizii în cadrul organizaţiilor lor, însă o imagine mai clară a situaţiei va avea cel mai probabil în prima jumătate a anului viitor.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a anunţat pe 10 decembrie că explorează opţiunile de creare a unei Burse de Valori la Chişinău, împreună cu statul moldovenesc şi cu alţi parteneri din Republica Moldova, a anunţat, marţi, BVB.
“Îndelungata experienţă pe care Bursa de Valori Bucureşti a acumulat-o în cei 30 de ani de existenţă îi va permite să folosească cunoştinţele sale pentru a pune bazele unei burse de valori moderne în Republica Moldova, pentru a construi o piaţă de capital robustă în ţara vecină şi, totodată, pentru a stimula cooperarea regională între cele două ţări. BVB doreşte, astfel, să ofere acces la finanţare companiilor din Republica Moldova, care alături de cele din România, să devină, în timp, lideri regionali”, precizează BVB într-un comunicat postat pe site-ul propriu.
BVB este convinsă de potenţialul substanţial de creştere al economiei din Republica Moldova, iar dezvoltarea unei pieţe de capital competitive în jurul viitoarei Burse de Valori Chişinău va contribui semnificativ la materializarea acestui potenţial.
Potrivit sursei citate, detalii despre înfiinţarea Bursei de Valori la Chişinău vor fi oferite pe măsură ce se vor materializa următorii paşi din acest demers.