Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat la Prima TV că un credit trebuie făcut în moneda în care câştigi bani, precizând că leul este cea mai stabilă monedă din regiune şi că anul trecut paritatea leu – euro era de 4,95, iar acum este de 4,92. Reamintim însă că BNR și-a făcut drept prioritate menținerea cursului de schimb stabil. „Atât ne mai trebuia, ca la majorarea de amploare a prețurilor la energie, care s-au dus în toate costurile, să mai vină și cursul de schimb cu influențe inflaționiste”, spunea guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Adrian Câciu a fost întrebat, la emisiunea Insider Politic, în ce monedă recomandă unui român să îşi facă un credit.

„Leul. Întotdeauna. Trebuie să faci creditul în moneda în care tu câştigi bani pentru că acea monedă în care tu câştigi banii, acea monedă de fapt te ajută. Dacă noi suntem români, avem această monedă naţională. Şi mai spun ceva. Leul este cea mai stabilă monedă din regiune. Pentru oricine se poate uita pe pieţele financiare în acest an toate monedele regionale s-au devalorizat, s-au depreciat. Leul în acest moment este mai jos, mai apreciat, este în apreciere faţă de anul trecut în aceeaşi perioadă, paritatea leu – euro era de 4,95, acum e 4,92. Deşi am un puseu inflaţionist. De ce? Pentru că avem un sistem financiar puternic şi avem un sistem financiar stabil, iar mai mult decât atât, spre deosebire de alte situaţii, guvernul şi politica fiscal bugetară nu a fost însoţită de derapaje. Pentru că foarte importantă este o fine tuning pe piaţa financiară, care este foarte important”, a transmis ministrul Finanţelor.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

El a precizat că bugetul este făcut înainte de începerea anului pentru că acest lucru reprezintă un semnal pentru investitori şi pentru pieţele financiare.

„Politica monetară, care zice nu numai de dobânzi zice şi de lichiditate şi modul în care face echilibrele financiare pe piaţă, dacă nu e însoţită de o politică fiscal bugetară prudent, echilibrată, fără derapaje, predictibilă pe cât posibil pentru că vedeţi ăsta e un răspuns implicit. De ce facem bugetul înainte de a începe anul? În anii anteriori se făcea bugetul după Paşte, ca să spun aşa. Am spus-o şi de când a venit la guvernare. Vreau să avem buget înainte de începutul anului, pentru că acesta este un semnal către investitori şi către pieţele financiare, dar şi către economia românească pe ce te bazezi anul viitor”, a mai declarat Adrian Câciu.