Încep din nou discuțiile între Grecia și Bulgaria pentru conducta Burgas-Alexandroupoli și extinderea ei până la Portul Constanța

conducte, , gaztevi Sursa foto: Pixabay

Embargoul UE asupra petrolului rusesc și creșterea taxelor de tranzit pentru utilizarea strâmtorii Bosfor readuc în actualitate conducta Burgas-Alexandroupoli, scrie Al Jazeera, care citează declarații atât ale ministrului grec al Energiei, Kostas Skrekas, cât și ale omologului bulgar, Roman Hristov.

Mai exact, ministrul bulgar a spus: „Avem o derogare de doi ani [de la sancțiunile UE] pentru a cumpăra petrol rusesc, dar după aceea ne vom confrunta cu probleme din cauza creșterii taxelor de tranzit prin Strâmtoarea Bosfor. Astfel, am început să discutăm despre reimpulsionarea conductei Burgas-Alexandroupoli și extinderea acesteia la nord până la porturile Varna și Constanța”, scrie Oikonomikos Tachydromos, potrivit Rador.

Conducta se va întinde pe 280 de kilometri din portul Alexandroupoli până în portul Burgas de la Marea Neagră și ar putea fi continuată spre nord până în portul Constanța din România, a explicat Hristov.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Susținem proiectul”, a declarat laconic ministrul grec al Energiei, Kostas Skrekas, fără a oferi mai multe informații despre aceste discuții. Se reamintește că pe 22 noiembrie, Kostas Skrekas a declarat pentru publicația noastră că: „Bulgaria ne-a propus proiectul respectiv și suntem în discuții”, adăugând că: „tranzitul va fi realizat de la punctul de începere a conductei la Alexandroupoli, iar cantitățile aferente vor fi transportate la Burgas în Bulgaria”.

Ideea inițială a conductei Burgas-Alexandroupoli, care a apărut pentru prima dată în 1993, era să aibă direcția fluxului spre sud, exportând țiței din Marea Neagră în Marea Mediterană și nu numai. „Adevărata problemă erau întârzierile și congestionarea traficului în strâmtoare. Acest lucru este foarte ușor de depășit cu o conductă”, a spus Michalis Myrianthis, care era implicat în proiect la acea vreme. „Doream să fim conectați cu un producător major pentru aprovizionare pe termen lung… Exista o relație foarte bună cu Rusia atunci”, a spus el pentru Al Jazeera. „Îmi amintesc că vorbeam despre o a doua conductă, paralelă”. În 2007, Grecia, Bulgaria și Rusia au semnat un acord politic pentru construirea conductei, Rusia promițând că va furniza 35.000-50.000 de tone de petrol pe an pentru a acoperi capacitatea conductei.

Un terminal de 650.000 de tone la Alexandroupoli ar asigura alimentarea continuă a navelor.

Bulgaria s-a retras din proiect în 2010, invocând preocupări de mediu, dar, potrivit unor informații citate de Al Jazeera, SUA s-au opus atunci proiectului.

În octombrie anul trecut, Turcia a dat un nou impuls conductei după ce a majorat de cinci ori taxele de tranzit pentru navele-cisternă care utilizează Bosforul, la 4 dolari pe tona de petrol, adăugând aproximativ jumătate de punct procentual la prețurile curente ale petrolului. Turcia își va crește veniturile din taxele de tranzit de la 40 de milioane de dolari la 200 de milioane de dolari anual, potrivit ziarului Daily Sabah.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: