Demarează lucrările pentru modernizarea și extinderea Centurii Capitalei (DNCB) la 4 benzi pe sectorul cuprins între DN2 și A2, anunță președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, care a postat imagini cu un sobor de preoți care a oficiat o slujbă de sfințire pe șantier, la inaugurarea lucrărilor.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Lucrările presupun modernizarea lotului DN2 – A2 din Centura București Nord, pentru lărgirea la 4 benzi a celor 11 kilometri dintre Afumați, Autostrada Soarelui și Glina.
Ordinul pentru începerea proiectării a fost emis în data de 02.12.2024, iar ordinul pentru începerea lucrărilor a fost emis pe 25 august 2025.
În octombrie, Compania de Drumuri a semnat cu asocierea româno-bulgară Maristar (Ro) – Hydrostroy (Bg) – Patstroy (Bg) câștigător la licitația pentru modernizarea Centurii București Nord între DN 2 și Autostrada Soarelui, lotul de 11 kilometri care include și Pasajul de la Cernica. Licitația fusese anterior suspendată după ce constructorii au depus foarte multe clarificări (136).
Contractul are o valoare de 451,16 milioane de lei (fără TVA), iar constructorul ar avea la dispoziție 24 de luni (6 luni perioada de proiectare și 18 luni durata de execuție) pentru a finaliza lucrările.
Contractul (finanțat prin Fonduri Europene Nerambursabile) prevede lărgirea la 4 benzi a Centurii București (DNCB) pe o lungime de aproximativ 11 km.
Noul constructor va relua lucrările de la stadiul fizic de 20,76% și va executa:
– lărgirea la 4 benzi a Centurii București pe o lungime de 11,45 km
– pasaj rutier peste DJ301 la Cernica, în lungime de 400 metri
– pasaj rutier peste calea ferată București – Constanța, în lungime de aproximativ 124 metri
– pasaj rutier peste calea ferată București – Oltenița, în lungime de aproximativ 105 metri.
În plus, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a primit 10 oferte la contractul pentru supervizarea modernizării lotului DN2 – A2 din Centura București Nord.
Contractul pentru supervizarea lucrărilor (dirigenție de șantier) pe lotul DN2 – A2 are o valoare de aprox. 11 milioane lei, o durată de 88 luni (include și perioada de garanție), iar finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Transport 2021-2027 (40% cofinanțare UE).
Lotul DN2 – A2 al Centurii București Nord va fi dublat până la finalul anului de lotul 3 al Autostrăzii București Nord, 8,5 km între Afumați, Pantelimon și Cernica unde lucrează un antreprenor din China și subcontractorul român Baxcom.
Totodată, au început efectiv lucrările de modernizare și lărgire la 4 benzi și pe Centura București Sud, contractul cu Rizzani (Italia) pentru lotul de 15 km. Domnești – Jilava. În vară, prin finalizarea lotului Aktor pe A0 București Sud, traficul de tranzit dintre A1 și Bragadiru/Cornetu DN 6 va fi preluat de pe DNCB pe cei 18 kilometri ai lotului 3 A0 Sud.