Industria IT oferă burse de câte 5000 de euro pentru cadrele didactice tinere care integrează tehnologii și noi metode de predare în cursuri. Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) a anunțat că lansează cea de-a cincea ediție a programului prin care vrea să sprijine educarea viitorilor angajați din industrie. Înscrierile sunt așteptate în decursul lunii septembrie. Organizatorii spun că, până acum, prin intermediul programului au luat naștere și 3 colaborări între companii și mediul academic.
„Sistemul de învățământ trebuie în continuare susținut și ne bucurăm că jucătorii din industria tech se implică direct în fiecare an, sponsorizările acordate profesorilor și proiectelor acestora fiind o modalitate practică și eficientă de a-și arăta interesul în acest sens”, a declarat Gabriela Mechea, Director Executiv ANIS.
În 2022, programul Bursele ANIS propune câteva domenii noi, pe lângă cele anterioare. Astfel, cursurile propuse de cadrele didactice trebuie să se încadreze în categoriile: Big Data, Cybersecurity, Artificial Intelligence/Machine Learning, Virtual Reality, Health Tech, Blockchain, Internet of Things, Tech for All (introducerea cursurilor de tehnologie în facultăți non-IT).
Pentru a fi eligibili, cadrele didactice trebuie să aibă până în 40 de ani, să dețină titlul de lectori sau asistenți universitari și să propună în curricula universitară tehnologii și metode inovative de predare care să integreze unul dintre domeniile propuse, explică organizatorii. Mai exact, lectorii trebuie să introducă un nou curs în anul universitar 2022/2023, să actualizeze un curs existent (peste 50%) sau să aducă metode de predare noi și inovative, iar asistenții pot propune soluții pentru actualizarea laboratorului, cu acordul cadrului didactic titular.
Înscrierile pentru ediția din 2022 sunt așteptate în intervalul 1-25 septembrie. În octombrie, candidații aleși vor avea câte un interviu cu membrii comitetului de evaluare, iar în luna noiembrie se vor decerna granturile pentru proiectele selectate în cadrul Galei Burselor ANIS. Regulamentul programului și criteriile de evaluare pot fi consultate la anis.ro/programe.
În ultimii patru ani, prin programul Bursele ANIS au beneficiat de sponsorizări 45 de proiecte didactice, care au obținut o valoare cumulată de 225.000 de euro. Per total, în edițiile anterioare s-au înscris 122 de cadre didactice, din 39 de facultăți participante, aflate în 11 orașe la nivel național. Organizatorii precizează că, prin intermediul programului, au luat naștere și 3 colaborări între companii și mediul academic pe proiecte R&D.