Ca răspuns la legea americană privind reducerea inflaţiei (Inflation Reduction Act – IRA), considerată discriminatorie față de companiile europene, UE a venit cu un răspuns pe măsură, prin care sprijină industriile europene să producă și să utilizeze tehnologii curate. Regulamentul privind industria zero net (RIZN), propus de Comisia Europeană acum un an, a fost în sfârșit agreat de Parlamentul European și Consiliul UE și este gata să intre în vigoare. Un răspuns venit târziu, însă finalizat înainte de alegerile europene tocmai pentru ca, indiferent de dinamica partidelor la nivel european, obiectivul ca UE să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 să fie menținut. Pentru România, a cărei industrie reprezintă 20% din PIB și care este în scădere continuă de 5 ani, acest regulament ar trebui să devină noua prioritate guvernamentală pe care nu ar fi rău să o vedem și în programele electorale din acest an, atunci când vor apărea. Și asta nu pentru că ne impune UE, ci pentru că, dacă ținem la sănătatea noastră și a generațiilor noastre, este important să înțelegem consecințele poluării și nevoia de a ne „curăța” modul în care producem resurse, mai ales dacă vrem să rămânem competitivi și relevanți la nivel european.
Ce înseamnă această neutralitate?
„Net Zero” înseamnă o balanță egală, un echilibru între câte emisii se produc și câte se elimină din atmosferă pentru a combate schimbările climatice. A fi net zero nu înseamnă că nu mai produci emisii, fiindcă, pentru unele domenii industriale, acest lucru este imposibil. Net zero, ca în matematică, presupune ca emisiile pozitive să fie egale cu cele negative. Adică, unele sectoare din industrie care nu pot funcționa fără să producă emisii pot continua să existe în paralel cu alte sectoare în care este mai ușor să reduci emisiile sau să găsești alternative sustenabile de consum. Pe scurt, UE nu pune lacătul pe industriile poluante sau mari consumatoare de energie, ci le ajută să devină mai performante apelând la noi tehnologii și mai competitive devenind mai verzi.
Cum poate România să devină net zero?
Nu există o singură rețetă, sunt mai multe moduri prin care poți reduce emisiile produse ca să poți ajunge la un echilibru, iar la acest efort trebuie să contribuie statul, autoritățile locale, companiile private, precum și noi, cetățenii. Este nevoie de un ansamblu de măsuri care cuprind:
Recomandări Video
Articolul continuă mai jos
Eliminarea carbonului din atmosferă, adică mai specific a gazelor cu efect de seră precum dioxidul de carbon (CO2). Acesta poate fi absorbit de copaci, așa că plantarea și reîmpădurirea sunt metode simple de a realiza acest lucru. Iar la nivel local, mecanismul de captare și stocare a carbonului poate fi o soluție de a preveni eliberarea unor cantități mari de CO2 în atmosferă. Mecanismul presupune captarea CO2 și comprimarea acestuia în lichid, la o presiune ridicată. Acesta este transportat și stocat permanent în roci subterane, la mare adâncime.
Decarbonizarea, adică utilizarea de surse regenerabile pentru energie: apă, vânt, soare. România are resurse naturale importante pe care le poate exploata și își poate crește capacitatea de utilizare a energiei eoliene, solare, geotermale, hidro.
Îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor, pe care o putem atinge printr-o izolare mai bună a locuințelor, prin optimizarea consumurilor (un grad mai puțin ca temperatură interioară înseamnă o economie de 7% la consum) și prin utilizarea unor surse mai sustenabile pentru apă caldă, încălzire și electricitate.
Sprijinirea sectoarelor care produc cele mai multe emisii de gaze cu efect de seră. Aici vorbim bineînțeles de transport, iar înlocuirea vehiculelor de transport public standard cu vehicule electrice poate reduce poluarea în mod semnificativ.
Dar pentru a putea să fim net zero și să realizăm măsurile de mai sus la nivel macro, avem nevoie de tehnologii care să ne ajute să devenim mai sustenabili, iar aceste tehnologii nu ajută economia europeană dacă vom continua să le importăm, ci trebuie să devenim capabili să le producem la noi acasă, pe continent. Aici intervine rolul RIZN, care ajută industriile europene să producă mai multe panouri solare, turbine eoliene, pompe de căldură, baterii, electrolizoare și tehnologii nucleare, inclusiv componente-cheie ale unor astfel de tehnologii, cum ar fi celulele fotovoltaice sau palele turbinelor eoliene.
Pe scurt, avem un obiectiv la nivel european, acela ca, până în 2030, cel puțin 40% din cererea anuală de tehnologii net-zero pentru firmele europene să fie produsă în UE. Nu ne este impus de către Bruxelles fără voia noastră, deoarece România este prezentă în toate instituțiile care iau decizii și adoptă legile europene: Președintele României este parte din Consiliul European, adică instituția care decide direcția strategică în care se îndreaptă UE și care decis că Pactul Verde European este o necesitate; avem un comisar român membru al Comisiei Europene, adică instituția care propune legile europene, cea care a inițiat și RIZN; avem 33 de europarlamentari români pe care îi vom alege pe 9 iunie și care ne reprezintă în Parlamentul European, iar Guvernul României ne reprezintă în Consiliul UE. Aceste 2 instituții, Parlamentul și Consiliul UE, sunt cele care negociază și adoptă legile propuse de Comisia Europeană. Astfel, nu putem spune că suntem luați prin surprindere sau că la Bruxelles se negociază legi și noi nu am avea vreun cuvânt de spus. Iar industriei românești nu i se impune să se transforme fără voia ei, ci i se dă posibilitatea să devină singură mai competitivă și să își crească nivelul și capacitatea de producție a unor componente de viitor: necesitatea aduce cerere, iar noi creștem producția pentru a avea o ofertă corespunzătoare.
Nu suntem lăsați în voia sorții pentru a implementa acest obiectiv, ci există o strategie, precum și resurse financiare puse la dispoziție de către UE. Deci nu este pusă o presiune pe cetățeni sau pe bugetul național, ci din contră, există sprijin pe care trebuie doar să îl accesăm.
Ce aduce nou RIZN?
Regulamentul propune mai multe acțiuni și instrumente pentru toate statele membre, cu un obiectiv clar, acela de a face industria europeană mai competitivă, prin dezvoltarea ecosistemului de producție a tehnologiei net zero.
În primul rând, fiecare țară va putea stabili o serie de proiecte strategice prin care investește în producția anumitor tehnologii net zero. Acele proiecte strategice de investiții vor fi tratate cu prioritate și vor beneficia de proceduri simplificate de autorizare și acordare de avize și autorizații precum și de asistență în obținerea finanțării, pentru ca producția să înceapă cât mai curând. Iar, pentru ca țările să se poată sprijini între ele și să nu producă fiecare după cum o taie capul și să ne concurăm inutil, vor fi create „coridoare net-zero” pe continentul european, adică clustere regionale de activitate industrială net-zero.
În al doilea rând, va fi creată și Platforma Europa Net-Zero, un hub prin care țările europene și Comisia Europeană pot discuta și face schimb de bune practici între ele și împreună cu mediul privat. De asemenea, pentru a deschide piața, UE va crea parteneriate industriale net-zero cu alte țări de pe glob, cu care va putea comercializa și exporta tehnologiile create de industria europeană.
Dar producția nu poate începe fără mână de lucru pregătită. Avem nevoie de forță de muncă bine pregătită, iar din acest motiv UE va crea Academii Europene prin care dorește să califice și să recalifice 100.000 de lucrători în 3 ani și să asigure recunoașterea calificărilor în orice țară din UE. Cursurile vor fi create de Comisie împreună cu companiile industriale, partenerii sociali și societatea civilă.
În paralel, producem tehnologii sustenabile, dar trebuie să și reducem emisiile de gaze cu efect de seră, pentru a ajunge la echilibru necesar net zero. Din acest motiv, trebuie dezvoltat mecanismul de captare și stocare al CO2 astfel încât UE să poată ajunge la o capacitate anuală de stocare a 50 milioane tone de CO2. Industrii precum cele de petrol și gaze, fiind cele mai poluante, vor avea condiții clare pentru a contribui la acest obiectiv. Adică, cu cât extragi mai multe hidrocarburi, cu atât investești mai mult în proiecte de instalații de captare și stocare a CO2.
Avem oferta, cum asigurăm cererea? Pentru ca firmele și companiile să înceapă să achiziționeze aceste tehnologii și să le prefere în detrimentul altora, procedurile de achiziții publice și de licitații pentru contractare trebuie actualizate și dezvoltate, de la un model de selecție bazat exclusiv pe cantitate și pe cel mai mic cost și raport calitate-preț, la asigurarea calității și sustenabilității. Astfel, vor fi introduse criterii calitative precum cele de securitate cibernetică, capacitatea de a livra proiecte complet și la timp, conduita responsabilă în afaceri, impactul sustenabil asupra mediului, inovarea, integrarea și reziliența sistemelor energetice. Statele membre vor trebui să aplice aceste reguli la 30% din volumul lor de licitații sau la cel puțin 6 GW din volumul licitat.
De ce are România nevoie de RIZN și ce e de făcut concret?
României i se pun la dispoziție prin RIZN o serie de instrumente utile pentru a opri declinul industriei românești, care a ajuns să reprezinte doar 20% din PIB în 2024, comparativ cu 25% în 2017. O industrie neperformantă înseamnă o economie neperformantă. Chiar dacă există companii de succes care au creșteri anuale, capacitatea generală de producție a țării este în scădere, iar acest lucru afectează potențialul întregului sector de a merge pe piața europeană la prețuri competitive și de a putea oferi o concurență reală.
Astfel, România nu are altceva de făcut decât să implementeze regulamentul și să își poată contura astfel o strategie industrială prin care să devenim un furnizor important de tehnologii net-zero la nivel european. Ce ar fi de făcut din partea Guvernului României?
Primul pas este ca România să identifice proiectele și domeniile în care vrea să se afle în topul producătorilor de tehnologii net zero. Pentru acest lucru, ar fi nevoie ca:
- Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) să lanseze o consultare amplă cu sectorul financiar-bancar, mediul privat, companiile industriale, sindicate și patronate, investitori interesați și alți stakeholderi relevanți, pentru trecerea în revistă a potențialelor proiecte strategice. Având în vedere necesitatea de a crește competitivitatea pe întregul lanț de aprovizionare cu zero net, Regulamentul acoperă și producătorii din industriile cu consum mare de energie, cum ar fi oțelul, produsele chimice sau cimentul, care produc componente care sunt utilizate în aceste tehnologii net zero și care investesc în decarbonizare;
- MEAT să deschidă un apel prin care orice producător, companie, investitor să propună proiecte în una dintre următoarele arii: tehnologii de energie regenerabilă precum tehnologii solare sau tehnologii eoliene onshore și offshore regenerabile; baterii și tehnologii de stocare a energiei; pompe de căldură și tehnologii geotermale; tehnologii cu hidrogen; tehnologii durabile pentru biogaz și biometan; tehnologii de captare și stocare a carbonului; tehnologii de rețea electrică; tehnologii energetice de fisiune nucleară; tehnologii durabile pentru combustibili alternativi; tehnologii hidroenergetice; tehnologii de eficiență energetică; tehnologii de combustibili regenerabili de origine nebiologică; soluții biotehnologice pentru energie; tehnologii industriale transformatoare pentru decarbonizare; tehnologii de transport și utilizare a CO₂; tehnologii de propulsie eoliană și propulsie electrică pentru transport;
- MEAT va selecta proiectele strategice de tehnologii net-zero în care Guvernul dorește să concentreze resurse financiare, asistență tehnică și simplificare administrativă. Selecția unor astfel de tehnologii trebuie să se bazeze pe trei criterii principale: primul este nivelul de dezvoltare a tehnologiei, adică se vor prioritza acele tehnologii care sunt deja disponibile pe piață și au potențial bun de scalare și extindere rapidă, conform clasificării elaborate de Agenția Internațională pentru Energie; al doilea este gradul de sustenabilitate, adică se vor prioritiza tehnologiile care vor contribui cât mai mult la angajamentul UE de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030; al treilea criteriu se referă la contribuția proiectului la creșterea capacității de producție a unei tehnologii (sau componente) net-zero pe care UE în acest moment o importă în mod masiv din alte țări, precum și modul și gradul la care acest proiect va contribui la creșterea competitivității europene în acel domeniu.
Odată stabilite aceste proiecte strategice de investiții, ele vor trebui tratate cu prioritate. Adică, inițiatorii lor vor beneficia o birocrație redusă și de proceduri simplificate. Astfel, Guvernul României va trebui să demonstreze colaborare inter-ministerială și:
- Să creeze, până la finalul anului, un punct de contact unic pentru inițiatorii și promotorii acestor proiecte. Acest punct de contact va facilita și va coordona procesul de acordare de avize și aprobări pentru demararea proiectului și va oferi asistență tehnică pentru atragerea de investiții suplimentare și scalarea proiectului la nivel european. În cazul unor proceduri juridice necesare demarării proiectului, acestea trebuie, de asemenea, să beneficieze de tratament prioritar. Pentru toate aceste servicii, eficientizarea procedurilor de subcontractare și revizuirea cadrului pentru parteneriatul public-privat sunt cheia, întrucât un singur funcționar nu poate să ofere soluții de calitate în toate aceste domenii.
- Să creeze cadrul pentru simplificarea procedurilor administrative pentru acordarea de avize și aprobări și să introducă termene clare de timp în funcție de dimensiunea proiectului:
– Pentru proiecte strategice cu tehnologie net zero: maxim 9 luni în cazul în care capacitatea anuală de producție este mai mică de 1 GW și 12 luni dacă acea capacitate este mai mare de 1 GW sau dacă producția nu este măsurată în GW.
– Pentru proiecte care produc componente pentru tehnologie net zero: maxim 12 luni în cazul în care capacitatea de producție anuală este mai mică de 1 GW și 18 luni dacă acea capacitate este mai mare de 1 GW sau dacă producția nu este măsurată în GW. - În plus, conform regulamentului, autoritățile române trebuie să accepte toate documentele în format electronic și să nu ceară documente suplimentare dacă acestea există deja în bazele de date naționale, precum și să țină cont de studii de fezabilitate pre-existente sau de avize deja acordate, pentru a evita birocrația.
Pentru ca proiectele să nu rămână doar pe hârtie, este nevoie de resurse financiare și umane, adică bani și forță de muncă bine pregătită pentru ca ele să devină realitate. Și aici avem deja răspunsurile:
- MEAT împreună cu Ministerul Agriculturii și Ministerul Mediului pot desemna un coridor net-zero pe teritoriul României, adică să realizeze, în urma unui studiu de evaluare a mediului, unul sau mai multe clustere regionale de activitate industrială net-zero, pentru ca proiectele să aibă o coerență și să vedem rezultate în termen cât mai scurt. De ce? Pentru că aceste coridoare se consideră prioritare și pot beneficia de rate de co-finanțare maximale în cadrul FEADR, al fondurilor de coeziune, al Fondului pentru o Tranziție Justă, al Fondului de Inovare și al FSE+.
- Intrarea MEAT în Platforma Europa Net-Zero și includerea în platformă a inițiatorilor și promotorilor proiectelor strategice selectate, pentru a găsi surse private de finanțare și parteneriate public-private și în alte țări din UE.
- Promovarea mai intensă de către MEAT, MIPE (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene) și BEI România a InvestEU și încurajarea prin toate mijloacele a responsabililor de proiecte să acceseze acest instrument finaciar. Bineînțeles, și recent înființata Bancă de Investiții și Dezvoltare poate juca un rol important, iar RIZN să fie prima provocare prin care să poată reuși să sprijine companiile.
- Rolul europarlamentarilor români în negocierea bugetului european va fi esențial, pentru a se asigura că există resurse suficiente pentru revitalizarea industriei;
- Sprijinirea companiilor românești producătoare de hidrocarburi în eforturile de a stoca CO2. Deoarece proiectele de instalații de captare și stocare a CO2 necesită sume foarte mari și trebuie realizate regulamentar, Guvernul trebuie să își asume sprijinirea companiilor cu studii de impact asupra mediului, să asigure ajutor de stat exclusiv în acest scop și acces la surse de finanțare.
- Colaborarea cu Ministerul Muncii și Ministerul Educației, precum și cu structurile asociative ale mediului privat (patronate, asociații de antreprenori etc) pentru a identifica nevoile de competențe și pentru a dezvolta și implementa rapid programe de educație și formare la scară largă. Însă nu oricum, ci în cadrul Academiilor Europene specializate în industria net zero, deoarece acestea vor oferi programe de perfecţionare şi recalificare la nivel european. România va trebui să recunoască aceste programe și calificările profesionale, iar la fiecare doi ani va trebui să monitorizeze că certificatele obținute în cadrul acestor Academii sunt recunoscute de instituțiile și angajatorii români.
După cum se poate observa, este mult de muncă, asta pentru că o strategie industrială națională în linie cu direcția europeană nu se poate realiza peste noapte, nu poate „merge și așa” și nu poate fi ignorată. Însă UE ne pune la dispoziție toate resursele și o strategie clară, din partea aleșilor noștri este nevoie de responsabilitate și maturitate, de deschidere reală la dialog constructiv cu partenerii sociali și cu ceilalți stakeholderi relevanți, fiindcă în joc este viața unor sute de mii de români apți de muncă și un potential imens de creștere organică și sustenabilă a economiei românești în spiritul sustenabilității competitive.
Tana Foarfă este director Europuls – Centrul de Expertiză Europeană. Este consilieră pe politici economice în Parlamentul European, reprezentând instituția la nivel tehnic în negocierile privind PNRR și RepowerEU. Este licențiată în Științe Politice la Universite Libre de Bruxelles, deține un Master în Studii Europene la KU Leuven și a predat la Facultatea de Business a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Opiniile exprimate în această rubrică nu reprezintă neapărat poziția redacției.