Inspectoratul General pentru Imigrări: 77.400 de avize de angajare pentru străinii care vor să lucreze în România au fost emise în primele 9 luni ale anului

lucratori, muncitori, straini, vietnamez, santier, constructii Sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) anunţă, sâmbătă, că au fost emise peste 77.400 de avize de angajare pentru străinii care doresc să lucreze în România în primele nouă luni ale acestui an, transmite News.ro.

„În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie a.c., poliţiştii de imigrări au emis, la nivel naţional, 77.426 de avize de angajare în muncă pentru străinii care doresc să lucreze în România. Aceste avize au fost eliberate pentru diverse categorii de lucrători, reflectând dinamica pieţei muncii şi cererea de forţă de muncă în diferite domenii de activitate. Din totalul avizelor eliberate, cele mai multe au fost acordate pentru lucrători permanenţi, însumând 76.713 avize”, a transmis, sâmbătă, IGI, într-un comunicatb de presă.

Potrivit documentului citat, de asemenea, 310 avize au fost emise pentru lucrători înalt calificaţi, alte 214 avize au fost acordate pentru lucrători sezonieri, 151 de avize pentru lucrători detaşaţi, 37 pentru lucrători ICT (persoane transferate în cadrul aceleiaşi companii) şi un aviz pentru lucrători transfrontalieri.

Inspectoratul General pentru Imigrări continuă să susţină angajatorii români prin simplificarea şi optimizarea proceselor de obţinere a avizelor de angajare, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Pentru mai multe informaţii despre obţinerea avizului de angajare în muncă şi procedurile aferente, cei interesaţi pot accesa secţiunea dedicată pe site-ul Inspectoratului General pentru Imigrări: https://igi.mai.gov.ro/obtinerea-avizului/.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.