INTERVIU Ce va face primul centru de cloud și securitate cibernetică din Timișoara, deschis de Eviden. Ce spune Diana Sipos, country manager

Diana Sipos Eviden

Piața de securitate cibernetică din România încă nu este dezvoltată la potențialul maxim, motiv pentru care companiile din România care dezvoltă aceste tipuri de soluții, precum Eviden, lucrează pentru clienți externi, iar pentru soluțiile de cloud există adopție întârziată în cadrul companiilor mici și mijlocii din România, afirmă într-un interviu pentru Economedia Diana Sipos, country manager al Eviden România.

Eviden România, parte a grupului francez Atos – unul dintre cei mai mari integratori IT&C din Europa, a anunțat în această săptămână că va deschide primul centru de cloud și securitate cibernetică din România în Timișoara, completând cele trei centre lansate anul trecut.

„Piața din România pe zona de servicii de securitate cibernetică nu este încă dezvoltată la potențialul maxim. Cumva, piața din România la momentul de față nu acoperă prin cerere oferta și competențele existente la nivelul companiilor care prestează servicii. De aceea noi ne referim la piața globală. Companiile private lucrează mixt și pentru piața din România, cât și pentru clienții internaționali. Da, într-adevăr, volumul pieței la nivel european și la nivel global a crescut, pentru că numărul atacurilor și complexitatea lor în ultima perioadă, în contextul acesta al conflictului, s-a majorat semnificat. Dar încă există o nevoie de soluții de securitate cibernetică”, a declarat Diana Sipos pentru Economedia.

În schimb, există o dinamică a instituțiilor publice care se ocupă de această componentă, spune ea. Cu toate acestea, o bună parte din instituțiile publice aleg să facă intern design-ul pentru astfel de soluții sau achiziționează anumite soluții pe care le gândesc tot intern. „Mai degrabă se vând produse de securitate decât servicii”, adaugă Diana Sipos.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În ceea ce privește soluțiile cloud, și aici, în zona companiilor mici, mijlocii, Diana Sipos vede încă o adopție întârziată a soluțiilor de ultimă generație și a platformelor de cloud public sau modernizare a platformelor de cloud pe care le folosesc companiile.

„Piața este în creștere. Sigur, există acest boost, această accelerare și din perspectiva cheltuielilor pe care statul le va face în infrastructura de cloud, sunt licitații lansate pentru cloudul guvernamental și atenția este îndreptată și spre această componentă. Este ceva ce este de viitor. Piața va crește cu siguranță”, completează Sipos.

Angajații centrului de cloud și securitate cibernetică din Timișoara vor lucra la servicii pe platforme cloud, precum consultanță, migrare, operare de aplicații, infrastructură cloud, publică, hibridă, peste care adaugă sau încorporează componente de securitate cibernetică.

„Practic oferim servicii integrate end-to-end pe zona de cloud, inclusiv această componentă de securitate cibernetică în care suntem specializați. Clienții sunt internaționali. Nu am acordul de a menționa numele tuturor, dar ce putem spune este că avem o echipă care lucrează pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024”, declară Diana Sipos.

Timișoara este una din locațiile de bază ale Eviden, fiind locul de intrare a companiei pe piața din România, în urmă cu 13 ani, când a început cu 200 de angajați. Compania are aici o prezență de circa 800 de angajați în prezent.

„Avem competențe, avem expertiză. Avem un parteneriat foarte bun la Timișoara, atât cu mediul universitar, cât și cu primăria, care ne este și client. Am digitalizat portalul și o parte importantă a interacțiunii cu cetățenii. Astfel, prin această investiție, alegem să dezvoltăm acest parteneriat într-un ecosistem care ne ajută și să atragem resurse, în sensul de angajați pregătiți bine”, spune Sipos.

Compania derulează și un masterat de cibersecurity la Timișoara, dezvoltat în parteneriat cu Universitatea de Vest Timișoara, fiind în discuții pentru extinderea lui și către alte universități din partea cărora există interes.

„Mai avem un parteneriat foarte bun la Universitatea Transilvania din Brașov. Brașovul este o altă locație importantă unde avem de asemenea prezență. Am sprijinit tot un program de masterat acum câțiva ani și sunt și ei interesați să reia discuțiile cu noi. Vom vedea în ce măsură se se concretizează un proiect nou”, spune Sipos.

„Nu există probleme ale entității din România”

Diana Sipos susține că companiile Atos din România nu au probleme de natură financiară. Gigantul francez Atos afirmase recent că are nevoie de 1,1 miliarde de euro în numerar pentru a-şi finanţa afacerile în perioada 2024-2025, faţă de 600 de milioane de euro într-o estimare anterioară, din cauza condiţiilor de piaţă în schimbare.

„Compania din România face parte integral din grupul Atos. Programul de transformare în care este implicată compania noastră vizează întreg grupul. Per se, compania din România nu are probleme de finanțare sau lichidități, dar va urma planurile pe care grupul împreună cu acționarii, creditorii îl vor decide pentru strategia de dezvoltare ulterioară. Deci concret nu există probleme ale entității din România. Din punct de vedere operațional, impactul este nesemnificativ, chiar aș zice inexistent. Dar din punct de vedere corporate vom urma deciziile grupului”, arată Diana Sipos.

Statul francez a anunţat săptămâna trecută că este gata să achiziţioneze active importante din punct de vedere strategic de la Atos, inclusiv Advanced Computing, sistemele critice pentru misiune şi produsele Cyber.

Săptămâna trecută, creditorii Atos au ajuns la un acord pentru salvarea firmei franceze de tehnologie, care asigură comunicaţiile pentru armata franceză şi urmează să gestioneze securitatea cibernetică pentru Jocurile Olimpice de la Paris din această vară, scria ziarul La Tribune, citat de Reuters.

„IP Box ar ajuta sectorul IT să facă un shift către zona de valoare adăugată mare”

Diana Sipos este unul dintre reprezentanții sectorului IT care propun implementarea și în România a IP Box, o formă de impozitare preferențială a veniturilor generate de drepturile de proprietate intelectuală, pentru a ajuta sectorul IT să treacă dinspre zona de outsourcing către producerea de soluții cu valoare adăugată mare.

„Modelul de tip IP Box există implementat în diverse state europene. Practic, el prevede o taxare preferențială mai mică a profiturilor obținute în momentul în care companiile vând produse și servicii pe care ele le-au creat și asupra cărora au dreptul de proprietate și care sunt în general cu valoarea adăugată mai mare decât a pune la dispoziție personal sau a vinde servicii de outsourcing. Credem că a schimba regimul juridic-fiscal astfel încât să permită introducerea acestei facilități va ajuta companiile să se orienteze spre crearea de software, de produse IT pe care să le înregistreze în România, asupra cărora să-și păstreze proprietatea intelectuală și drepturile și pe care să le vândă pe piețele naționale și internaționale. Este cumva un shift, o trecere din zona de outsourcing către zona de servicii, valoare adăugată mare”, declară Diana Sipos.

Potrivit ei, competitivitatea României din punct de vedere costuri se reduce în cadrul Uniunii Europene. „Atunci trebuie să ne uităm la a stimula servicii și produse cu valoare adăugată mai mare. Și aceasta ar fi o formă pe care statul să o introducă astfel încât să stimuleze companiile. Nouă ni se pare o variantă facilă și care se poate obține cu efort minim, dar cu o voință politică din partea guvernanților, astfel încât să dea această acest mesaj strategic pentru sectorul IT, cum că susțin dezvoltarea pe direcția aceasta”, mai precizează reprezentanta companiei Eviden.

Diana Sipos precizează că sectorul IT din România a dezvoltat în ultimele decenii competențe extinse și este important ca ele să fie promovate.

„Ne-am luptat, și din perspectiva companiei pe care o conduc, dar și în cadrul ANIS, să schimbăm un pic value proposition, oferta, ce oferim noi în România, care este propunerea noastră de valoare pentru clienții locali și internaționali. Pentru că, în 25 de ani, 30 de ani, de când sectorul IT turează la maxim în România, am dezvoltat competențe pe toate elementele ofertei de servicii, de la partea de creare de produs, definire de serviciu, la partea de presales, vânzători tehnici, construcția ofertelor, arhitectură de sisteme. Deci avem capabilități ca pe o anumită tehnologie sau anumită soluție dedicată avem o expertiză și putem să oferim soluția end-to-end și de aceea important să recunoaștem că avem aceste capabilități, să le și promovăm, să vadă și intern clienții pe piață cât și internațional ce putem face și să începem să ne marketăm, să ne prezentăm mai bine”, conchide Sipos.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Este interesant de observat cum Eviden România, parte a grupului Atos, își extinde operațiunile deschizând primul centru de cloud și securitate cibernetică din Timișoara. Acest pas subliniază nevoia de soluții avansate în domeniu și potențialul de creștere al pieței locale. De asemenea, discuția despre IP Box și impactul său asupra sectorului IT este deosebit de relevantă pentru viitorul inovației în România.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.