NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de mall-uri din România, și-a propus să devină un jucător relevant în producția de energie regenerabilă, destinată exclusiv infrastructurii comerciale din Europa Centrală și de Est. Andrei Radu, directorul de dezvoltare NEPI Rockcastle, a vorbit pentru Economedia despre cea mai amplă investiție în energie fotovoltaică dedicată infrastructurii comerciale din România, primul proiect de acest gen implementat de un grup din zona de real estate comercial.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

NEPI este cel mai mare proprietar, dezvoltator și operator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est și are 60 de proprietăți în opt țări: România, Polonia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Croația, Cehia și Lituania – mall-uri și clădiri de birouri – care consumă pe măsură.

Primul parc fotovoltaic al companiei a fost amenajat lângă orașul Chișineu-Criș (județul Arad), la granița cu Ungaria, o investiție în valoare de 30 de milioane de euro, urmând ca alte două să fie dezvoltate în județul Prahova.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Chișineu-Criș - Parc fotovoltaic NEPI Rockcastle

Economedia: Cum a început acest parc fotovoltaic de la Chișineu-Criș?

Andrei Radu: Este prima investiție în energie regenerabilă din cadrul unui plan de dezvoltare în trei pași, pe care NEPI l-a început în 2022. Am început prin a instala panouri fotovoltaice pe acoperișurile proprietăților noastre. Am instalat 34 de megawați pe 28 dintre aceste proprietăți din România și una în Lituania.

Un următor pas a fost replicarea instalării pe acoperișuri în celelalte șapte țări, plan care este în desfășurare în momentul de față. În paralel este acest pas trei – construcția de panouri fotovoltaice on field. Chișineu-Criș este primul. Ne bucurăm că l-am dus la bun sfârșit în exact zece luni de zile de când am achiziționat terenul.

Următoarele două proiecte greenfield se află tot în România, în județul Prahova. Unul este în construcție, celălalt începe la începutul anului 2026. Sperăm să fie doar începutul dezvoltării de parcuri fotovoltaice. Dorim să le replicăm și pentru portofoliul nostru, și pentru celelalte șapte țări. Ne-am dori să facem aceste dezvoltări tot în România, cu livrare de aici. Ține însă și de legislație și de posibilitatea de a face asta.

NEPI Parc fotovoltaic

Economedia: Este acesta cel mai mare parc fotovoltaic din România?

Andrei Radu: Nu este cel mai mare din țară, dar este cel mai mare parc fotovoltaic făcut de un investitor din real estate. NEPI nu este un jucător în piața de energie. Noi suntem un dezvoltator de real estate, ne-am diversificat în această direcție și, pentru un investitor care nu este un investitor cu business de bază în energie, este o investiție mare. Dar sunt parcuri fotovoltaice mult mai mari în România, din fericire.

Economedia: Ce aveți practic aici, la Chișineu-Criș, în județul Arad?

Andrei Radu: S-a realizat un parc fotovoltaic pe o suprafață de 50 de hectare, cu o capacitate de 54 de megawați instalați, care va livra, după estimările noastre, în jur de 70 de megawați-oră. Acest proiect ar putea alimenta 29.000 de gospodării românești. Este primul pas dintr-un proiect al nostru de investiții în energie sustenabilă, în parcuri fotovoltaice pe câmp, de 100 de milioane de euro. Celelalte două parcuri – unul este în execuție în momentul de față, iar celălalt în autorizare – sunt ambele în Prahova.

Economedia: Această energie este exclusiv pentru consumul propriu al NEPI?

Andrei Radu: NEPI are un consum la nivel european, nu aș vrea să dau cifre de care nu sunt foarte sigur, dar cred că undeva la 200 de gigawați, iar peste 30 la sută din portofoliul nostru este în România.

Și da, toate aceste investiții în producția de energie fotovoltaică sunt pentru consum propriu. Nu vom fi un jucător care va tranzacționa în piață, ci ne vom produce propria energie, cu avantajul, în primul rând, al securității în operare, în al doilea rând, al asigurării și controlului prețului pentru noi și pentru chiriașii noștri.

Și în al treilea rând – dar nu ultimul, sau chiar primul, dacă vreți – punem foarte mult accent pe sustenabilitate și pe dezvoltare sustenabilă și ne interesează foarte tare ca toată energia pe care o consumăm prin mall-urile noastre să fie energie verde.

NEPI Parc fotovoltaic

Economedia: Cât la sută din totalul de consum va fi înlocuit, să zicem, de aceste panouri?

Andrei Radu: În momentul de față, noi avem 34 de megawați – vorbesc la nivel național – instalați deja pe acoperișurile mall-urilor noastre, care asigură cam 6% din total. Acești 50 de megawați venind în completare, ne vom duce undeva la 18%, iar cu toate cele trei parcuri fotovoltaice finalizate, estimăm undeva la 50% din consumul nostru propriu să fie asigurat de către noi, din fotovoltaic.

Economedia: De ce ați ales Chișineu-Criș pentru această investiție?

Andrei Radu: În momentul în care ne-am hotărât să investim în această direcție, am căutat proiecte care erau în faza *ready to build*. Am analizat zeci de proiecte care se aflau în piață în momentul respectiv. Acest proiect fusese deja autorizat și ne-a interesat din punct de vedere al rapidității. Voiam să investim repede și să fie repede operațional.

De aici și cele zece luni de când am cumpărat terenul până azi, când parcul operează. În plus, toată zona de vest a României este o zonă care se dezvoltă, e dinamică, are infrastructură, are potențial, are spirit de business, ca să spun așa. Și a contat, evident, în decizie faptul că știam că vom găsi un mediu de business propice, în care putem să ne mișcăm repede.

NEPI Parc fotovoltaic

Economedia: Știu că acest parc fotovoltaic are și câteva noutăți în această piață. Despre ce este vorba?

Andrei Radu: Panourile sunt furnizate de către Longi, cel mai mare furnizor mondial de panouri, iar cele instalate aici, în momentul de față, sunt ultimul lor model de panou și au eficiență crescută.

O eficiență care, deja cu acest model, a trecut peste un prag care părea psihologic – ca să spun așa – în lumea panourilor fotovoltaice: 24 la sută. Părea că aceasta este limita de eficiență a panourilor fotovoltaice și că, de aici încolo, capacitățile vor crește doar prin mărirea fizică a panourilor. Longi a reușit, cu acest model, să depășească 24 la sută.

Așadar, avem un model de panouri de nouă generație, special proiectat pentru clima continental-europeană. Acest model este instalat pentru prima dată în Europa, aici, la Chișineu-Criș. Și sunt 84.000 de panouri.

NEPI Parc fotovoltaic

În plus, am executat un proiect de energie într-un sit protejat Natura 2000. Livrăm energie verde, sustenabilă, protejând și având grijă de tot ce înseamnă biodiversitate și protejarea naturii.

Economedia: Cum ajunge energia de aici în mall-uri?

Andrei Radu: Curentul de aici ajunge în sistemul național. Noi vom avea un PPA și, practic, curentul pe care îl producem aici îl injectăm în rețea, iar din rețea extragem curentul pe care îl folosim. Fizic nu va ajunge un electron produs aici în mall-urile noastre. Așa funcționează piața de energie: injectezi într-o parte, consumi din cealaltă și te echilibrezi, ca să spun așa, evident cu toate tarifele de tranzitare, de grid și așa mai departe.