INTERVIU După extinderea din Bulgaria, platforma SeedBlink ia în considerare și Cehia și Serbia și intenționează să lanseze în aprilie o piață secundară pentru investitori

Startup, business Sursa foto Jakub Jirsák | Dreamstime.com

Într-un interviu acordat Economedia, Carmen Sebe, CEO-ul platformei SeedBlink a discutat despre planurile platformei de investiții pentru acest an, marcat de războiul din Ucraina. În prim plan se află dezvoltarea unei piețe secundare pentru investitori, extinderea pe alte piețe înclusiv în Grecia și Bulgaria și probabil Cehia și Serbia, precum și bineînțeles listarea de noi companii în platformă.

În luna aprilie, compania vrea să lanseze o platformă prin care va dezvolta o piață secundară pentru investitori. Platforma va fi disponibilă doar pentru cei din Europa prin intermediul căreia investitorii își vândă acțiunile dacă vor dori.

„Va fi ca o piață secundară, unde noi nu vom dicta prețul acțiunilor. Acesta va fi stabilit de către investitor. El va decide cât va vinde”, a declarat Carmen Sebe, CEO al platformei.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Astfel, prin această platformă, SeedBlink va pune la dispoziție diverse instrumente de negociere pentru investitori. De asemenea, platforma anunță că are în plan și o schimbare a modelului de business care va face ca investițiile să devină mult mai ușoare. Reprezentanții SeedBlink nu au dorit să dea prea multe detalii despre acest subiect.

Totodată, până la sfârșitul anului, compania și-a propus să se extindă în mai multe țări. În luna martie, SeedBlink a anunțat că a deschis o nouă filială în Sofia, Bulgaria, pentru a complementa planurile companiei de extindere și pentru a-și continua creșterea accelerată. Carmen Sebe a declarat că se uită și spre alte țări, precum Grecia și probabil Cehia și Serbia.

„Pentru noi mai este importantă obținerea autorizării la care lucrăm în prezent și mai ales legea care trebuie să fie aprobată. De asemenea, dorim să mai listăm în acest an mai multe companii din zona serie A și să reîncepem să listăm companii pre-seed de tehnologie”, precizează CEO-ul SeedBlink.

Pentru acest an, platforma are în plan să listeze 60 de campanii. Per total, echipa SeedBlink a analizat în doi ani peste 1.500 de start-up-uri, dintre care 60, originare din şapte ţări, şi-au lansat runde de finanţare pe platformă, iar 56 au reuşit să şi încheie campaniile cu succes. Printre cele mai mari runde de finanţare se numără FlowX cu 1,6 milioane euro (rundă de 7,3 milioane), Dronamics cu 950.000 de euro (rundă de 3 milioane) şi campania proprie SeedBlink cu 1,1 milioane (rundă de 3 milioane).

„Pandemia a schimbat modul în care comunicăm. Din firmele pe care le listăm și le finanțăm a existat o tendință spre domenii în care nu te-ai fi așteptat să se digitalizeze. S-a tehnologizat foarte mult partea de medicină și au apărut o mulțime de business-uri: preponderent marketplace, experiențe din turism, servicii medicale”, a declarat Carmen Sebe.

De asemenea, pe lângă domeniile surprinză care au fost nevoite să se digitalizeze în timpul pandemiei, SeedBlink se concetrează pe listararea startup-urilor din zona de enterprise, fintech, transporturi și logistică.

Cum o să arate piața startup-urilor de tehnologie, marcată de războiul din Ucraina

Carmen Sebe spune că piața startup-urilor de tehnologie are un potențial mare în România datorită faptului că există granturi din partea tuturor statelor pentru startup-uri tech.

„În acest moment sunt mulți bani în piață pentru investiții în startup de tehnologie. Pe lângă acest lucru mai există și cerere și potențial. Eu văd o piață mare și destul de crescută atât în zona de pre-seed cât și în zona de seed sau serie A. Întrebarea pe care ne-o punem este ce se va întâmpla dacă va exista un conflict regional pe această parte. Probabil că lumea se va reorienta către lucruri care se vor cere”, precizează aceasta.

Cristian Hergheliu, CEO Dendrio Solutions, un business de tehnologie care livrează toată infrastructura de IT de tehnologie de care o afacere are nevoie pentru a se digitaliza, se așteaptă să crească fondurile, însă startup-urile să reușească să obțină mai dificil aceste finanțări.

„Startup-urile care vor fi finanțate în viitor vor avea o teză mai clară, cred că se va mai restrânge puțin zona. Acest proces va crește, ceea ce înseamnă că poate finanțarea va fi obținută puțin mai greu, dar cei care o vor obține vor avea șanse semnificativ mai mari de evoluție. Din punct de vedere al tehnologiei, inovația este stimulată și nu oprită.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: