Iulian Stanciu, eMAG: Aş demonta mitul că suntem o ţară cu foarte mulţi specialişti IT. Suntem pe penultimul loc la specialiştii IT raportaţi la total angajaţi în economie

Iulian Stanciu eMAG Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Speranţele privind accelerarea digitalizării în România sunt foarte mari, impulsionate de pandemie şi de focusul pus pe digitalizare în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a declarat marţi Iulian Stanciu, preşedinte executiv al companiei eMAG, care a precizat că este un mit faptul că România este o țară cu foarte mulți specialiști IT.

„Speranţele privind accelerarea digitalizării în România sunt foarte mari, accelerate de pandemie şi, având în vedere PNRR, şi de focusul pus pe digitalizare în PNRR. M-aş uita aici la un indicator care măsoară infrastructura digitală a unei ţări (DESI), construit de Comisia Europeană, şi m-aş uita la partea plină a paharului: suntem pe locul 27 din 27 în UE, ceea ce înseamnă că avem foarte mult loc de crescut. Acest index DESI are patru componente: conectivitate, utilizarea tehnologiei de către companii, serviciile publice digitale şi capital uman, competenţele digitale ale populaţiei. La DESI avem câteva aspecte pozitive şi câteva care ar putea fi îmbunătăţite”, a spus Stanciu, în conferinţa PRIA Competition, scrie Agerpres.

El a menţionat câteva din punctele slabe relevate de indicatorul DESI, unul dintre acestea referindu-se la faptul că doar 16% dintre români accesează serviciile de e-guvernare faţă de media UE de 64%. Stanciu a demontat şi mitul potrivit căruia suntem o ţară cu foarte mulţi specialişti IT, în condiţiile în care indicatorul arată că suntem pe penultimul loc din cele 27 de state UE.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

„De asemenea, doar 30% dintre români au aptitudini digitale de bază, faţă de media UE de 56%. Aici v-aş spune că numărul de persoane care au făcut cumpărături online este la 38% faţă de media europeană de 65%. Încă oamenii nu au aptitudini digitale de bază şi este foarte greu să acceseze serviciile de comerţ online sau digital banking. Aş demonta chiar şi un mit, că noi suntem o ţară cu foarte mulţi specialişti IT. Conform DESI, la specialiştii IT raportaţi la total angajaţi în economie suntem pe penultimul loc, cu 2,4%, doar Grecia este în spatele nostru şi aş spune că este uşor de înţeles de ce, cu aşa vreme şi aşa mâncare”, a explicat preşedintele executiv eMAG.

Pe de altă parte, el a punctat şi câteva aspecte pozitive pe aceste segment, cum ar fi IMM-uri care vând online sau femei în IT.

„Aş puncta şi câteva aspecte la care stăm bine: IMM-uri care vând online, suntem la 17%, similar cu media UE, în creştere rapidă în ultimii ani, femei în IT – 26%, peste media UE. Suntem locul 10 în privinţa conectivităţii, iar indicatorul de acoperire a reţelelor de foarte mare capacitate fixă (VCHN) este de 76%, cu mult peste media UE de 59%. Decalajul digital dintre zonele urbane şi cele rurale a scăzut, în ceea ce priveşte acoperirea VHCN, după o creştere la o acoperire de 56% la zonele rurale, dublu faţă de media UE de 28%. S-ar putea ca viteza la noi la ţară să fie mai bună decât viteza din capitale mari europene”, a subliniat şeful eMag.

În opinia sa, România poate face un pas mare înainte prin digitalizare, mai ales că este deja un lider regional în materie de securitate cibernetică, e-commerce, conectivitate şi producţie software.

„Prin digitalizare cred că avem şansa să facem un pas mare înainte, să trecem la o economie cu valoare adăugată mult mai mare, având în vedere că pe această infrastructură digitală vor creşte campioni regionali sau chiar globali. Pe de altă parte, economia globală se va duce către digitalizare cu sau fără noi, iar DESI, acest indicator, oferă unelte acţionabile şi ar trebui să fie o prioritate către toate instituţiile statului, care au ca prioritate dezvoltarea economică. România este deja un lider regional în materie de securitate cibernetică, de e-commerce, de conectivitate, de producţie software, iar companiile digitale din România au în continuare un potenţial foarte mare de creştere şi ar trebui susţinute în acest sens. De altfel, aceasta este şi abordarea Comisiei Europene care a venit cu câteva propuneri care să susţină companiile europene prin Digital Market Act şi Digital Service ACT”, a mai spus Iulian Stanciu.

Potrivit unor date din raportul Consiliului Concurenţei, prezentate marţi de Cosmin Belacureanu, consilier de Concurenţă, membru al Board-ului instituţiei, numărul persoanelor care au făcut cumpărături online a crescut în 2020 la 38% faţă de 23%, procentul din 2019, dar în ciuda acestei creşteri substanţiale România este mult sub media europeană, care se situează la 65%.

“Un alt aspect este legat de faptul că în pandemie sectorul de curierat a fost unul dintre cele care a cunoscut creşteri considerabile ale activităţii numărul salariaţilor crescând în 2020 cu 13% faţă de 2019. Majoritatea retailerilor din domeniul alimentar au preferat să utilizeze platforme de intermediere deja existente care le-au oferit un serviciu gata organizat, accesibil, şi fără costuri de investiţie iniţiale şi cu o arie de acoperire teritorială adecvată în detrimentul creării propriilor reţele de distribuţie. Plata ramburs la curier a rămas în continuare, din păcate opţiunea preferată de majoritatea consumatorilor români”, a spus Cosmin Belacureanu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: