JT Grup Oil, dezvoltatorul unui terminal privat de produse petroliere, se pregăteşte de listarea pe piaţa AeRO a BVB, după ce a atras 20 de milioane de lei pe bursă

JT Terminal Sursa foto: JT Grup Oil

JT Grup Oil, companie ce activează pe piaţa distribuţiei de carburanţi şi deţine cel mai nou terminal privat de produse petroliere din România – JT Terminal, a încheiat cu succes oferta publică iniţială derulată la BVB, prin care a atras 20 milioane de lei, a anunţat marţi compania.

Conform sursei citate, furnizorul de carburanţi a derulat IPO (ofertă publică iniţială, n.r.), în perioada 28 mai – 10 iunie. La ofertă au participat 2.163 de investitori, care au subscris 3.632.272 de acţiuni ale emitentului JT Grup Oil SA. Data estimată pentru listarea JT Grup Oil pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti este finalul lunii iunie, iar acţiunile vor putea fi tranzacţiona sub simbolul JTG.

“Vom continua să ne extindem operaţiunile prin menţinerea unui angajament ferm faţă de parteneri şi investitori. Încrederea lor ne motivează să investim în tehnologii avansate şi soluţii sustenabile, care vor consolida poziţia noastră în sectorul energetic”, a declarat Bogdan Aldea, preşedintele Consiliului de Administraţie şi CEO JT Grup Oil.

Potrivit sursei citate, banii atraşi în urma finanţării vor rămâne în companie şi vor fi alocaţi pentru dezvoltarea şi consolidarea liniilor de business, de la creşterea volumelor de combustibili tranzacţionate pe piaţa locală până la deschiderea de staţii de alimentare în centre comerciale, destinate persoanelor fizice, precum şi finalizarea şi operarea JT terminal.

“În acest moment, aşteptăm eliberarea certificatului de înregistrare a acţiunilor, urmând ca în cel mai scurt timp să înaintăm documentaţia necesară la BVB pentru a stabili prima zi de tranzacţionare a acţiunilor pe piaţa AeRo. Asigurăm, în continuare, investitorii că JT Grup Oil are planuri ambiţioase pentru următoarea perioadă şi îi invităm pe această cale să ne fie alături şi să contribuie la dezvoltarea companiei noastre”, a afirmat Steluţa Lebidov, CFO JT Grup Oil.

JT Grup Oil deţine 250 de staţii de incintă B2B, echipate cu tehnologii moderne de monitorizare şi control, ce permit o gestionare eficientă a stocurilor şi a operaţiunilor, dar şi o flotă de 11 cisterne, dotate cu pompe şi indicatoare pentru măsurarea cantităţii livrate. Compania are o cifră de afaceri de 224,4 milioane de lei şi un profit net de 5,7 milioane de lei înregistrat în anul fiscal 2023.

JT Terminal va permite companiei să livreze zilnic un milion de litri de carburanţi, cantitate pe care în prezent compania o vinde anual, la un cost de aproximativ 22 de dolari/tonă.

JT Terminal este cel mai nou şi modern terminal privat de produse petroliere lichide construit în România în ultimii 50 de ani, care va opera produse specifice precum motorină, biodiesel şi bitum cu scopul final de a le distribui pe piaţa internă şi externă de carburanţi, se precizează în comunicat. Este un proiect strategic care va creşte în următorii 5-10 ani şi care va genera o multiplicare a cifrei de afaceri, de la 224 milioane de lei până la aproximativ 3 miliarde de lei.

“Proiectul va dispune de 8 rezervoare cu o capacitate de stocare totală de 31.500 de tone şi va gestiona barje cu o capacitate de la 3.000 până la 9.000 de tone, 16 vagoane în acelaşi timp, pe două linii ferate paralele, şi câte 20 cisterne simultan în zona de încărcare şi descărcare. Datorită facilităţilor de care dispune terminalul, JT Grup Oil SA are perspective excelente de dezvoltare a business-ului prin intermediul parteneriatelor strategice cu cele mai importante companii din industrie la nivel European, ce şi-au manifestat deja intenţiile în această direcţie”, subliniază documentul citat.

În ultimii zece ani, profitul companiei a fost de 51 milioane de lei iar cifra de afaceri din ultimii cinci ani a înregistrat o creştere constantă de la 171 milioane de lei, în 2019, la 224 milioane de lei, în 2023.

Fondată în 2001, JT Grup Oil SA este una dintre cele mai importante companii care activează pe piaţa distribuţiei de carburanţi şi dezvoltatorul primului terminal privat de produse petroliere din România în portul Constanţa.

În perioada 2004-2005, a construit un terminal de bitum la Medgidia, pe care l-a vândut la scurt timp după recepţie, iar banii obţinuţi în urma vânzării au fost investiţi în dezvoltarea reţelei de distribuţie de carburanţi. În 2008, compania a început să dezvolte reţeaua de distribuţie şi a introdus pe piaţă peste 250 de rezervoare dotate cu pompe şi indicatori de nivel. Din 2023, JT Grup Oil SA şi-a diversificat gama de produse, şi a accesat segmentul de motorină fără acciză, care deserveşte vasele comerciale pentru porturile Midia şi Constanţa.

Sursa foto: JT Grup Oil

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *