Kazahii îl promovează pe Florian Daniel Pop în funcția de director general al Rompetrol Rafinare

Florian Daniel Pop Rompetrol Rafinare Sursa foto: Linkedin

Rompetrol Rafinare (RRC), operatorul rafinăriilor Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, partea a grupului KMG, anunță că Florian Daniel Pop este noul director general al companiei, în locul lui Felix Crudu-Tesloveanu, care îşi va continua mandatul în cadrul grupului KMG International, conform unui comunicat publicat la Bursa de Valori București.

„Consiliul de Administrație a aprobat numirea domnului Florian Daniel Pop în funcția de Director General al Rompetrol Rafinare S.A., în locul domnului Felix Crudu-Tesloveanu care își va continua activitatea în cadrul Grupului KMG Internațional. Mandatul domnului Florian Daniel POP va începe la data de 30 septembrie 2023 și va înceta la data de 30 septembrie 2024”, arată anunțul companiei.

Florian Daniel Pop a absolvit Facultatea de Știință Aplicate și Inginerie din cadrul Univesitatii Ovidius Constanța, unde a obținut diplomă de licență în Tehnologia Prelucrării Țițeiului și Gazelor. De asemenea, Florian Daniel Pop are și o diplomă de masterat în Managementul Prelucrării Titeilui și Gazelor, obținută la aceeași univesitate.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Cu o experiență profesională de peste 20 de ani, el a ocupat diverse roluri în rafinăria Petromidia, dar și în unități de producție din afară țării. Înainte de numirea în funcția Director General al Rompetrol Rafinare, Pop a ocupat poziția de Director Dezvoltare și Servicii, rol din care a coordonat departamentul de management ale proiectelor, bugetare, estimare costuri și a gestionat programul de dezvoltare al rafinariilor Petromidia și Vega. Anterior, Florian Daniel Pop a activat inclusiv în segmentul operațional, în funcții precum șef de sector la schimb, inginer șef de rafinărie sau coordonator de proiect.

Totodată, compania mai anunță că Zhamilya Meshitbay a fost numită membru provizoriu al Consiliului de Administrație, ca urmare a renunțării lui Felix Crudu-Tesloveanu la mandatul de membru al Consiliului de Administrație începând cu 29 septembrie 2023 (ultima zi de mandat). Zhamilya Meshitbay a fost numită membru provizoriu, începând cu data de 30 septembrie 2023, până la următoarea Adunare Generală Ordinară a Acționarilor.

Zhamilya Meshitbay are o diplomă de licență în Economie, obținută în cadrul Universității Cambridge (Regatul Unit), dar și mai multe certificări profesionale, precum: Analist financiar autorizat (CFA), Manager de risc financiar (FRM) și Certificat în măsurarea performanței investițiilor (CIPM) Zhamilya Meshitbay este, în momentul de față, Group Risk Director în cadrul KMG Internațional (KMGI), funcție pe care o ocupă din luna august 2023. Înainte de a se alătura Grupului KMG Internațional, Zhamilya Meshitbay a deținut mai multe roluri, printre care și cel de Director Adjunct, Director de Management al Riscului, Șef de Strategie în cadrul Corporației Naționale de Investiții a Băncii Naționale a Kazahstanului, ramură de investiții a Băncii Centrale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: