Lanțul Alimentar: România are unul dintre cele mai mari prețuri medii ale laptelui la poarta fermei din UE, însă stăm foarte prost cu productivitatea medie

lapte, lactate Sursa foto:Pixabay

Prețul mediu al laptelui de vacă la poarta fermei în România a crescut în aprilie la 56,70 euro/100 kg, de la 53,56 euro/100 kg în martie, cea mai mare creștere a prețului din toate statele europene, arată Lanțul Alimentar, care arată, totodată, că acestea este unul dintre cele mai mari prețuri din Uniunea Europeană, scrie Lanțul Alimentar.

Prețuri mai mari decât în România erau în: Spania (57,77 euro), Cipru (64,69 euro), Malta (61,27 euro), valorile fiind per 100 kg.

Prețuri mai mici erau, în aprilie 2023, în următoarele state europene: Belgia (45,56 euro), Bulgaria (44,89 euro), Cehia (49,84 euro), Germania (49,76 euro), Danemarca (47,24 euro), Estonia (47 euro), Irlanda (46,21 euro), Grecia (54 euro), Franța (45,57 euro), Croația (51,34 euro), Italia (54,86 euro), Letonia (34,56 euro), Lituania (37,86 euro), Ungaria (54,39 euro), Olanda (44,75 euro), Austria (54,20 euro), Polonia (46,98 euro), Portugalia (53,92 euro), Slovenia (46,36 euro), Slovacia (43,81 euro), Finlanda (55,25 euro), Suedia (47,62 euro).

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Creșterea de acum a prețului vine după ce prețul mediu al laptelui de vacă la poarta fermei a scăzut în aproape toate statele membre, începând din octombrie – noiembrie – decembrie 2022, după un trend ascendent multianual. România a înregistrat, de asemenea, un regres al prețului laptelui la poarta fermei, până în luna martie.

Regresul a fost considerabil în unele țări:

Belgia (de la 59,06 euro/100 kg, în octombrie 2022, la 45,67 euro/100 kg, în martie 2023),

Irlanda (de la 69,24 euro/100 kg, în noiembrie 2022, la 47,68 euro/100 kg, în martie 2023),

Letonia (de la 49,77 euro/100 kg, în octombrie 2022, la 34,37 euro/100 kg, în martie 2023),

Lituania ( de la 55,25 euro/100 kg, în octombrie 2022, la 38,17 euro/100 kg, în martie 2022 ),

Olanda (de la 62,51 euro/100 kg, în decembrie 2022, la 50,50 euro/100 kg, în martie 2023).

În România, scăderea a fost de la 58,56 euro/100 kg, în decembrie 2022, la 53,56 euro/100 kg, în martie 2023.

Stăm foarte prost cu productivitatea medie

Preț mediu pentru lapte la poarta fermei mai bun în România decât în majoritatea statelor comunitare, dar productivitatea anuală în țara noastră este cea mai scăzută din Uniunea Europeană: 3.328 kg per cap de vacă. Există o oarecare îmbunătățire a productivității în ultimii ani, de la 3.299 kg în 2015, la 3.328 kg în 2022, dar valoarea este mai mică decât în perioada 2010 – 2014, când valorile au fost mai mari, în fiecare an, iar vârful a fost de 3.818 kg, în 2010.

O productivitate mare compensează un efectiv mai mic sau chiar scăderea efectivelor de vaci pentru lapte, înregistrată atât în România, cât și în alte state europene, cum este, de pildă, Germania, care avea în 2003 un efectiv total de 4.338.000 și în 2021, efectivul scăzuse la 3.833.000 capete. În schimb, în acest interval, productivitatea în Germania a crescut: de la 6.578 kg la 8.481 kg, ceea ce înseamnă că în 2021, cu mai puține vaci, Germania a obținut o cantitate mai mare de lapte: 32.507.673 tone vs 28.535.364 tone (în 2003).

Să vedem și cazul Ungariei, despre care fermierii români din zona Ardealului spun că ”inundă” piața românească cu lapte ieftin. Da, laptele din Ungaria este mai ieftin decât în RO: 54,36 euro/100 kg vs 56,70 euro/100 kg, în luna aprilie, dar productivitatea vacilor din țara vecină este de 7.403 kg.

Citește integral pe Lanțul Alimentar.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: