Lanțul românesc de bijuterii de lux Teilor a înregistrat o scădere a profitului net cu 77% în primul semestru din 2022

TEILOR1

Lanțul de magazine de bijuterii de lux Teilor a înregistrat o cifră de afaceri din activitatea din România de 135,4 milioane de lei în primul semestru din 2022, în creștere cu 45% față de aceeași perioadă a anului trecut, precum și un profit net de 1,9 milioane de lei, în scădere cu 77% față de semestrul 1 2021.

Potrivit companiei, această creștere a veniturilor a fost determinată de diversificarea produselor vândute, de investițiile făcute în marketing și de investițiile în expansiunea rețelei din România. Pe de altă parte, comportamentul consumatorilor și cererea au fluctuat în primele șase luni din 2022 în contextul reluării călătoriilor, a războiului, a inflației și a creșterii ratelor dobânzilor. Cu toate acestea, numărul de articole vândute a crescut cu 13% față de primul semestru din 2021, determinat de continuarea cererii puternice pentru inelele de logodnă și verighete, segment în care Teilor este lider de piață în România.

Teilor Holding, grup de companii care include lanțul de bijuterii de lux Teilor, compania de creditare financiară Invest Intermed GF IFN și Teilor Invest Exchange, raportează o cifră de afaceri la nivel consolidat de 184 de milioane de lei și o pierdere netă de 2,4 milioane de lei în primele șase luni din 2022.

„Toate afacerile Teilor Holding au continuat creșterea veniturilor în primul semestru al anului 2022, în linie cu planul de dezvoltare, mărindu-și amprenta locală și internațională, precum și numărul de clienți deserviți. Cu toate acestea, prima jumătate a anului 2022 a adus un context dificil pentru afacerile locale, inclusiv pentru Teilor Holding. Costurile generate de amortizarea fondului comercial pozitiv și a mărcilor comerciale recunoscute în urma consolidării au avut un impact negativ semnificativ asupra rezultatului operațional, iar impredictibilitatea generală cauzată de conflictul geopolitic, inflația în creștere și deprecierea leului in special in raport cu dolarul american au avut un impact negativ asupra rezultatului financiar  și, în consecință, asupra rezultatului net”, a declarat Mircea Varga, Președintele Consiliului de Administrație al Teilor Holding. 

La nivel consolidat, care include performanța filialelor Teilor din Polonia, Bulgaria, Ungaria și Cehia, cifra de afaceri a Teilor a înregistrat valoarea de 136,1 milioane de lei, în timp ce cheltuielile de exploatare au ajuns la 135,4 milioane de lei. Datorită costurilor legate de expansiunea internațională, prin deschiderea de magazine în Polonia, Ungaria și Cehia în semestru 1 2022, precum și a faptului că celelalte magazine deschise pe aceste piețe în 2021 nu au ajuns încă la maturitate, rezultatul operațional consolidat a fost de 1,5 milioane de lei. Până la finalul anului 2022, rețeaua Teilor va cuprinde 65 de magazine, din care 51 de magazine în România și 14 magazine internaționale în Polonia, Ungaria, Bulgaria și Cehia. Prin urmare, accentul pentru anii 2022-2024 va fi pus pe consolidarea prezenței pe aceste piețe.

Societatea de creditare financiară Invest Intermed GF IFN a înregistrat în primul semestru din 2022 o cifră de afaceri de 35,8 milioane lei, în creștere cu 52% față de S1 2021, determinată de investițiile realizate în dezvoltarea rețelei de agenții folosind o parte din fondurile obținute prin emisiunea de obligațiuni corporative. Creșterea veniturilor a avut un impact pozitiv asupra profitului net, care a crescut cu 56% față de anul precedent, ajungând la 6 milioane de lei în S1 2022.

Cea de-a treia entitate din cadrul holdingului, Teilor Invest Exchange, a înregistrat în S1 2022 o cifră de afaceri de 8,4 milioane de lei, în creștere cu 42% față de S1 2021, și un profit net de 1,8 milioane de lei, în scădere cu 31% față de aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea veniturilor și a costurilor de operare s-a datorat extinderii rețelei MoneyGold, care deservește atât Invest Intermed, cât și Teilor Invest Exchange. La data de 30 iunie 2022, existau 82 de agenții MoneyGold în toată România. Între 1 iulie 2021 și 30 iunie 2022, au fost deschise 14 noi agenții în București, Moreni, Ploiești, Mangalia, Reșița, Suceava, Huedin, Deva, Arad, Alba-Iulia, Strehaia, Craiova, Bârlad. De asemenea, au fost extinse sau relocate cinci agenții în Craiova, Urziceni, Topoloveni, București și Botoșani.

În noiembrie 2021, Teilor Holding a realizat două plasamente private, unul în euro și unul în lei, obținând 45 de milioane de lei de la investitori de la BVB, fiind cel mai mare plasament privat de obligațiuni corporative de pe piața AeRO a Bursei de Valori București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *