Legătura Clujului la Autostrada Transilvania: Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire pentru Drumul Expres Tureni / Dimex are termen de 18 luni pentru legătura dintre DN 1 și A3

Cluj Napoca Emerging Europe sursa foto: Emerging Europe

Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire pentru Drumul Expres de la Tureni, legătura dintre DN 1 și Autostrada Transilvania. Contractul pentru realizarea Drumului Expres Tureni (5 km) a fost semnat cu Dimex 2000 (constructor din jud. Bistrița) pe 28 iulie (detalii aici). Autorizația de Construire este emisă pentru lucrări cu o valoare de 528 milioane lei și o durată de valabilitate de 18 luni de la momentul emiterii ordinului pentru începerea lucărilor.

Este un contract direct de execuție cu termen de 18 luni pentru realizarea șoselei cu o lungime de aprox. 5 kilometri care include 7 poduri și viaducte, din care cel mai lung va fi la kilometrul 4 peste Valea Racilor, un viaduct cu 6 deschideri și o lungime totală de 258 de metri din care tablierul are 246 metri. Pentru Dimex 2000, ca lider de proiect, acesta este primul contract în infrastructura mare. Conform termene.ro, în 2022 constructorul a avut o cifră de afaceri de 181 milioane lei și 206 angajați.

Lungimea Drumului Expres este de 4,9 kilometri, iar alți 10 kilometri reprezintă lungimea bretelelor de la nodurile A3 și DN 1 (bretelele vor avea două benzi). Profilul este de drum expres cu o lățime a benzii de circulație de 3,5 metri, un acostament lat de 2,25 metri și spațiu median de 3 metri lățime unde se montează separatoarele de sens. Sunt prevăzute 7 poduri și viaducte din care cel mai lung va fi la kilometrul 4 peste Valea Racilor, un viaduct cu 6 deschideri și o lungime totală de 258 de metri din care tablierul are 246 metri. A doua structură ca lungime este un pasaj peste Drumul Județean 103 Z, pod de încrucișare cu o lungime de 158 metri, conform caietului de sarcini pe care l-a consultat Economedia. Acest drum Expres este necesar pentru asigurarea unei legături mai rapide pentru accesul în Municipiul Cluj-Napoca din Autostrada Transilvania, în prezent accesul fiind posibil prin municipiul Turda (zona de Sud) sau prin Vest, prin Floreşti şi DN 1, unul dintre cele mai aglomerate tronsoane din România (peste 50.000 autovehicule/zi).

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În această asociere, Dimex 2000 este lider, iar parteneri sunt Obras Publicas y Regadios – OPR Asfalt – Autotehnorom – CON-A Operations, constructori specializați în proiecte rutiere.

Proiectul este derulat de CNAIR prin Regionala de Drumuri Cluj, a transmis primarul Emil Boc. „Valoarea devizului general aprobat conform H.G. 853/30.06.2022 este de 788.787.897 lei cu TVA. Proiectul are asigurată finanțarea necesară pentru implementarea lucrărilor. Acest proiect va contribui la descongestionarea traficului din Cluj – Napoca, zona Baciu – Cluj-Napoca – Bulevardul Muncii – Apahida. Traficul greu care azi se descarcă de pe autostrada la Gilău – Nădășel și pleacă în direcția Maramureș sau Bistrița va ocoli municipiul Cluj-Napoca utilizând drumul expres nou propus în zona Tureni și centura ocolitoare Vâlcele – Apahida. De asemenea, traficul Gilău – Cluj-Napoca va fi diminuat având în vedere posibilitatea utilizării unei alte conexiuni cu Autostrada Transilvania, cea propusă prin acest proiect. Felicitări echipei DRDP Cluj-Napoca pentru implicare și profesionalism și, nu în ultimul rând, Ministerului Transporturilor și CNAIR pentru finanțare și implicare în promovarea proiectului”, a spus Boc.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.