Liderii de business din România, întâlnire cu președintele interimar Ilie Bolojan. Mediul de afaceri a cerut parcurs proeuropean și euroatlantic, stabilitate și absorbție eficientă a fondurilor europene

Pe scurt

  • Președintele interimar Ilie Bolojan a întâmpinat o delegație a mediului de afaceri la Palatul Cotroceni pentru a discuta despre perspectivele economice și politice ale României.
  • Reprezentanții mediului de afaceri susțin parcursul proeuropean și euroatlantic al României și au subliniat necesitatea stabilității politice și a măsurilor de predictibilitate economică.
  • Întâlnirea a pus în evidență importanța unei absorbții eficiente a fondurilor europene și nevoia de a îmbunătăți politicile fiscale pentru a susține economia.
  • Ilie Bolojan și-a reafirmat angajamentul pentru alegeri libere și transparente și restabilirea încrederii în instituțiile statului.
Articolul integral continuă mai jos
Ilie Bolojan Romanian Business Leaders

Administrația Prezidențială a anunțat că președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a primit sâmbătă, 15 februarie 2025, la Palatul Cotroceni, o delegație a mediului de afaceri din România, compusă din membri ai Confederației Patronale Concordia și ai Fundației Romanian Business Leaders.

Întâlnirea a avut loc în contextul nevoii sectorului privat de mesaje clare și de o perspectivă clară cu privire la traiectoria României, date fiind evoluțiile recente din plan politic și internațional. Reprezentanții mediului de afaceri i-au transmis Președintelui susținerea lor pentru menținerea României pe un parcurs proeuropean și euroatlantic.

În ceea ce privește dinamica politică internă, aceștia au reiterat necesitatea adoptării unor măsuri care să genereze stabilitate și predictibilitate și care să conducă la îmbunătățirea capacității de implementare a reformelor și a investițiilor, la nivelul instituțiilor statului român, se mai arată în comunicat.

Analize Economedia

software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR

De asemenea, conform sursei citate, a fost subliniată importanța unei absorbții mai eficiente a fondurilor europene pentru susținerea economiei și continuarea investițiilor.

În cadrul întâlnirii, au fost abordate și îngrijorările mediului privat în ceea ce privește efectele măsurilor fiscal-bugetare adoptate recent și sustenabilitatea finanțelor publice, dar și aspecte privind schimbările necesare pentru dezvoltarea mediului de afaceri autohton.

Președintele interimar Ilie Bolojan a exprimat deschiderea sa pentru dialogul constructiv dintre mediul privat și decidenții politici pe teme ce privesc mediul de afaceri și politicile publice cu impact asupra economiei. Totodată, Președintele a dat asigurări că va întreprinde toate demersurile necesare, în limita atribuțiilor sale, pentru organizarea unor alegeri libere, corecte și transparente și pentru recâștigarea încrederii în instituțiile statului.

Președintele interimar al României și reprezentanții mediului antreprenorial au convenit să mențină un dialog constant și să organizeze consultări periodice pe teme de interes economic și instituțional, mai este precizat în comunicat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.