Liderii UE ar putea susține lansarea unui nou indice de referinţă pentru preţul gazelor (Reuters)

Tranzactii bursa pixabay.com

Liderii ţărilor din Uniunea Europeană ar putea susţine planurile de lansare a unui nou indice de referinţă pentru preţul gazelor la o întâlnire de săptămâna viitoare, în condiţiile în care încearcă să reducă preţurile energiei pentru consumatori şi industrii, arată un proiect de document, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Liderii urmează să se întâlnească în perioada 20-21 octombrie, la câteva zile după ce Comisia Europeană intenţionează să propună măsuri pentru a aborda criza energetică care generează inflaţia şi dăunează economiilor din blocul european.

Un proiect al concluziilor întâlnirii lor, văzut de Reuters, a spus că liderii UE vor fi de acord ”să dezvolte un nou indice de referinţă care să reflecte mai exact condiţiile de pe piaţa gazelor”.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Din punct de vedere istoric, preţul gazelor la hub-ul TTF (Title Transfer Facility) din Ţările de Jos a fost folosit ca indice de referinţă pentru livrările de gaze naturale lichefiate în Europa.

Bruxelles-ul spune că este necesar un nou indice, deoarece TTF este ghidat de aprovizionarea prin conducte şi nu mai reprezintă o piaţă care include mai mult GNL.

Rusia a redus foarte mult livrările de gaze prin conducte către Europa de la invadarea Ucrainei, la sfârşitul lunii februarie, determinând ţările europene să cumpere mai mult GNL.

Documentul arată că nu este clar dacă liderii vor fi de acord cu ”o intervenţie temporară pe piaţă” – formulare care s-ar putea referi la un plafon al preţului gazelor.

Cele 27 de state membre UE au dezbătut de săptămâni întregi un posibil plafon. După o întâlnire a miniştrilor Energiei de miercuri, comisarul UE pentru Energie, Kadri Simson, a declarat că nu este clar dacă există suficient sprijin pentru ca la viitoarele propuneri ale UE să se adauge un plafon de preţ pentru gazele utilizate pentru producerea de energie – o măsură dorită de ţări precum Franţa şi România.

Este aşteptat ca liderii UE să aprobe alte măsuri, potrivit documentului, care vor fi negociate şi s-ar putea schimba înainte de a fi aprobate la întâlnirea de săptămâna viitoare.

Printre măsuri se numără coordonarea umplerii depozitelor de gaze ale ţărilor înainte de iarna viitoare şi accelerarea negocierilor cu furnizorii de gaze non-ruşi pentru a încerca reducerea preţurilor.

Documentul spune că astfel de negocieri ar putea avea loc prin intermediul ţărilor care cumpără în comun gaze pentru a-şi valorifica ”ponderea de politică şi piaţă colectivă”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: