CFR Infrastructură a primit cinci oferte la contractul de aproximativ 300 de milioane lei pentru construirea liniei de tren la Aeroportul Timișoara.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Linia nouă se desprinde din Magistrala M 100 București – Timișoara, are o lungime de 5 kilometri și va fi electrificată. Contractul de peste 300 de milioane de lei include și modernizarea liniei existente Timișoara Est – Radna pe o lungime de 5,2 km. Guvernul a aprobat investiția la începutul anului 2023, după cum Economedia a scris aici. Durata contractului este de 30 de luni din care 8 luni pentru proiect tehnic și 22 de luni pentru execuție. Dacă ofertele sunt acceptate și se va semna contractul, Timișoara va deveni al doilea municipiu cu linie de tren la Aeroport, în prezent singurul serviciu de tren metropolitan fiind asigurat între București și Aeroportul Otopeni. Se remarcă interesul PORR care lucrează pe Autostrada A 1 Sibiu-Pitești și al Precon, constructor din Bihor care ar putea semna contractul pentru lotul Chiribiș – Biharia pe Autostrada Transilvania (A3). FCC, Swietelsky și BAWI (Wiebe) au contracte feroviare cu CFR Infrastructură. Siemens este subcontractant în oferta FCC, iar Alstom pentru ofertele Precon și Swietelski. De asemenea, regăsim Strabag în oferta Swietelski.

Ofertele din SEAP:

1. Ofertant unic: PORR CONSTRUCT,

2. Ofertant unic: FCC CONSTRUCCION S.A.,

3. Ofertant unic: SWIETELSKY CONSTRUCT,

4. Asociere: PRECON TRANSILVANIA S.R.L. (Leader), Homlok Románia Kft., DRUM ASFALT,

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

5. AsociereBAWI CONSTRUCTION (fosta WIEBE ROMÂNIA) (Leader), CONSTRUCTIM S.A.,

Potrivit estimării din SEAP, evaluarea ofertelor este programată pentru 13 martie 2024, termen care nu poate fi respectat. Prețul ofertei reprezintă 40% din punctaj.

Pentru lotul Timișoara Est-Ronaț, lotul 3 al Magistralei M 100, Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire, iar Asocierea WeBuild – Salcef poate începe lucrările de modernizare pe cei 14 km cu bani PNRR.

Municipiul de pe Bega este pe traseul Magistralei M 100 București – Craiova – Arad, linie cu trei din patru contracte de modernizare semnate pentru secțiunea PNRR Caransebeș – Timișoara – Arad, dar cu  licitații ratate pentru loturile dintre Craiova și Caransebeș (proiectul cu Tunelul Balota). Realizarea lucrării face parte din strategia de dezvoltare pe termen scurt, mediu și lung cuprinsă în Master Planul General de Transport aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 666 / 2016, cu modificările și completările ulterioare, iar racordul de cale ferată cu Aeroportul Internațional Traian Vuia este inclus în Strategia de Dezvoltare a Infrastructurii Feroviare 2021 – 2025 aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 985 / 2020.Linia de cale ferată de la Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara va permite transportul pasagerilor către municipiul Timișoara precum și către alte orașe din România. Se vor efectua lucrări de execuție linii de cale ferată noi pe racordul către Aeroportul Internațional Traian Vuia, respectiv se vor moderniza instalațiile de semnalizare feroviară de pe linia existentă și se vor construi instalații feroviare noi pentru conexiunea cu aeroportul, precizează Ministerul Transporturilor.

„Timișoara este una dintre destinaţiile preferate de turişti pe tot parcursul anului. Astfel, este necesară dezvoltarea infrastructurii de transport feroviar pentru asigurarea mobilității și reducerea poluării, respectiv realizarea unei legături feroviare între Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara, stația CF Timișoara Est și rețeaua feroviară națională, care să asigure creșterea vitezei de deplasare între cele două obiective și implicit reducerea timpului de călătorie precum și îmbunătățirea condițiilor de călătorie și de siguranță a circulației, gestionând în același timp impactul asupra mediului”.