Locuințele noi devin, din prima zi a anului viitor, mai scumpe cu circa 5.000 de euro, ca efect al măsurilor fiscale prin care se majorează TVA la locuințe

imobiliare case bani Sursa foto: Dreamstime

Locuințele noi devin, din prima zi a anului viitor, mai scumpe cu circa 5.000 de euro, doar dacă ne raportăm exclusiv la creșterea TVA, arată o estimare realizată de compania de evaluări Appraisal & Valuation.

Amintim că, de la 1 ianuarie 2024, cumpărătorii persoane fizice, care achiziționează un imobil cu destinația locuință, având o suprafață utilă de până la 120 metri pătrați (fără anexe gospodărești) și un preț de până la 600.000 de lei (circa 120.700 de euro), vor avea de achitat o taxă pe valoare adăugată mai mare, de la 5% la 9%.

Conform companiei, cererea de servicii de evaluare pentru garanții bancare, aferente unor imobile cu destinație rezidențială, a crescut cu peste 30%, în primele 15 zile ale lunii noiembrie, față de perioada octombrie-septembrie 2023. Această creștere se datorează măsurilor fiscale, aprobate în această toamnă, prin asumarea răspunderii Guvernului în Parlament, apreciază reprezentanții companiei.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Dacă facem o corelație a acestui cost suplimentar pentru cumpărători cu creșterea dobânzilor la credite și cu inflația ce are un impact considerabil asupra bugetului fiecărei familii, înțelegem de unde provine graba celor interesați de achiziția unei locuințe, pentru a finaliza o tranzacție în aceste ultime luni ale anului. Interesul ridicat pentru achiziția de locuințe, în această perioadă, a atras creșterea solicitărilor de servicii de evaluare, pe baza cărora se stabilesc garanțiile bancare pentru creditele ipotecare”, a declarat Andrei Botiș, CEO Appraisal & Valuation SA (NAI Romania & Moldova).

Pentru un apartament cu prețul de până la 600.000 de lei, care îndeplinește condițiile de mai sus, alături de o serie de altele care îl fac „gata de locuit” (finisaje exterioare, finisaje interioare, instalație sanitară și electrică etc), cumpărătorul va plăti TVA de 54.000 de lei (peste 10.800 de euro), în loc de 30.000 de lei (în jur de 6.000 de euro). Pentru locuințele nefinisate, în care noii proprietari nu se pot muta imediat, TVA se menține la 19%.

Potrivit NAI Romania, majoritatea imobilelor de locuit care se tranzacționează în România se încadrează în descriere (ca preț și suprafață), ceea ce înseamnă că măsura creșterii TVA va avea o influență puternică asupra pieței imobiliare, începând cu anul viitor.

Pentru a fi siguri că beneficiază de actualul nivel de TVA pentru imobile rezidențiale, persoanele fizice interesate de o achiziție trebuie să se asigure că plătesc avansul până la finele anului 2023 sau au semnat un contract înainte de finalul anului.