Consiliul Județean al Municipiului Buzău a lansat oficial licitația pentru studiul de fezabilitate al Loturilor 5 și 6, cu o lungime totală de 8 kilometri, din Proiectul orbital Buzău. Contractul are o valoare de 5 milioane de lei și o durată de execuție de 22 de luni.
Tronsonul nr.5 (aprox. 3,75 km) este propus în afara perimetrului zonelor de protecție a forajelor. El este propus a fi situat la nordul zonelor de protecție a forajelor în partea estică pentru a vasculariza cu circulații toate loturile cu funcțiune propusă de industrie/servicii. În partea vestică a liniei forajelor, noul drum este propus a fi situat la sudul perimetrelor de protecție pentru a nu interfera cu zona cu destinație specială.
Tronsonul nr.6 (3,93 km) situat între Calea Eroilor și DN2 spre linia forajelor, cuprinzând în mare parte necesitatea reconfigurării intersecției cu DN2 CF București – Vicșani. Această intervenție presupune o supratraversare atât a DN2, cât și CF București – Vucșani, spre linia forajelor (DE 803). Pentru atingerea obiectivelor principale se doreşte realizarea unui drum rapid cu două benzi de circulaţie pe sens, fiecare bandă de circulaţie, având lăţimea de min. 3,5m.
Drumul va avea acostamente de 1,5 m pe ambele laturi şi şanţ pentru colectarea apelor pluviale. Se vor realiza piste de biciclete cu două sensuri, despărţite de drum prin şanţul pluvial, pe una din laturi sau pe ambele laturi (ambele soluții vor fi analizate în cadrul studiului de fezabilitate). Drumul va fi dotat cu iluminat public pe tot traseul, inclusiv pe lucrările de artă.
Proiectul „Drumul Orbital Buzău” are o lungime totală de 24 kilometri și include 6 tronsoane. Loturile 2, 3 și 4 scoase la licitație în mai 2023 au o lungime totală de 12,5 kilometri, iar contractul a fost atribuit în octombrie 2023 proiectantului INGENIERIA ESPECIALIZADA OBRA CIVIL E INDUSTRIAL/Acciona (Spania). Licitația pentru studiul de fezabilitate a fost lansată în 2023 cu finanțare de la Buget.
„Orbitalul Municipiului Buzău este cel de-al treilea inel de circulație al orașului. Acesta este propus pentru a fi configurat prin modernizarea actualei șosele de centură și completarea pe sectoare unde aceasta nu este realizată. Din cele șase sectoare ale viitorului inel nr. 3 orbital concentric al municipiului Buzău sunt propuse pentru realizare tronsoanele 2, 3 și 4”, potrivit documentației tehnice pe care a consultat-o Economedia. Pe Autostrada Moldovei, lotul 3 Pietroasele – Buzău (14 km) este în execuție cu Nurol, iar pe lotul 4 Buzău – Vadu Pașii (4,5 km) lucrează UMB. Lotul 4 se intersectează cu viitorul Drum Expres Buzău – Brăila cu termen de proiectare prelungit până în aprilie 2025 după 10 acte adiționale (iunie 2022, termen inițial).
„Municipiul Buzău va fi conectat cu Autostrada A7 ! Drumul de legătură dintre Autostrada Moldovei și Municipiu va fi realizat în parteneriat cu autoritățile locale ! CNAIR și Primăria Municipiului Buzău au semnat astăzi un Protocol de Colaborare pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate necesar construirii a trei tronsoane ale acestui drum. Prin document se stabilește inclusiv contribuția financiară a fiecărei părți pentru finanțarea Contractului necesar Studiului de Fezabilitate destinat tronsoanelor 2, 3 și 4 ale acestui proiect. Începând de astăzi, CNAIR și Primăria Municipiului Buzău pot începe demersurile pentru elaborarea documentației tehnico-economice necesare derulării Contractul finanțat prin POIM 2014-2020. Ulterior, proiectarea și execuția Drumului de legătură dintre A7 și Municipiul Buzău, cu o lungime de aproximativ 9 km, vor putea fi finanțate prin POT 2021-2027”, anunța la Buzău, în septembrie 2022, ministrul Sorin Grindeanu, cu ocazia semnării contractelor pentru A7 cu UMB.