Magistrala CFR București – Suceava: Guvernul aprobă modernizarea Gării Suceava Nord. Lucrările costă 80 de milioane de lei și durează un an și jumătate

Gara Suceava Nord captură YouTube News Bucovina

Gara Suceava Nord (Ițcani) va fi modernizată, investiția de 80 de milioane de lei urmând să fie aprobată miercuri, în ședința de Guvern. Proiectul pentru modernizarea Gării de Nord din Suceava este inclus în Master Planul de Transport al României, un program cu fonduri europene care include modernizarea a 47 de gări din țară.

Stația Suceava Nord, dar și alte gări pe care le administrează Regionala CFR Infrastructură Iași prezintă diferite stadii de degradare pentru că Ministerul Transporturilor nu a făcut lucrările de întreținere necesare, clădirea fiind în „stare de degradare avansată”.

„Stația de cale ferata Suceava Nord se află în localitatea Suceava județul Suceava, fiind în administrarea Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iași. Stația Suceava Nord face parte din Magistrala CF 500 București Nord – Ploiești Sud – Adjud- Pașcani – Suceava – Vicșani, fiind amplasată la km 449+355. Principalele probleme sunt reprezentate de gradul ridicat de degradare al clădirii de călători a stației de cale ferată, cu accent pe zonele de acces (intrare-ieșire), pe spațiile destinate serviciilor pentru călători pe zona comercială, cât și elementele de legătură cu liniile c.f. reprezentate de peroane, pasarele, piețe ale gărilor/parcări, pasaje pietonale, copertine, precum și elemente de siguranță și confort pentru călători, reprezentate de balustrade, garduri de siguranță între linii etc.Există un potențial important de creștere a traficului de călători reprezentați de turiști, ceea ce va creşte cota de piață a căii ferate pe zona studiată”, arăta instituția..

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Publicația NewsBucovina a prezentat pe YouTube cum arată Gara Suceava Nord (2021).

Notă: Gara este în administrarea CFR Infrastructură, nu a Primăriei municipiului Suceava.

Lucrările de modernizare au un cost estimat de 79 de milioane lei, iar durata va fi de 18 luni, potrivit Proiectului de Hotărâre de Guvern:

„Lucrările de modernizare / reabilitare proiectate pentru stația CF constau în:

– consolidarea clădirii de călători;
– refacerea peronului principal, din fața clădirii de călători;
– realizarea accesului facil a persoanelor cu dizabilități în cadrul stației;
– realizarea accesului peste linii printr-o trecere la nivel;

Peronul va fi prevăzut cu bănci pentru călători, automate de bilete, afișaj electronic cu indicarea timpilor de sosire si plecare a trenurilor în
stație, Wi-Fi, panouri informative (hărți, trasee, puncte de interes, etc.), panouri cu reclame, coșuri de gunoi cu colectarea selectivă a gunoiului, camere video. Accesul către peroanele intermediare va fi făcut cu ajutorul unei treceri la nivel pietonale, realizată cu dale elastice, amplasată la capătul peronului principal, spre capul X al stației. Clădirea va răspunde cerințelor europene de siguranță la seism și factori climatici, siguranță în exploatare și la foc și va asigura spații și utilități speciale. De asemenea, se vor lua măsuri pentru reducerea consumurilor energetice printr-o mai bună izolare termică și hidrofugă a planșeelor, pereților, instalații și echipamente performante. Se prevăd reparații structurale, lucrări de consolidare, lucrări de reorganizare a spațiilor existente astfel încât să se îmbunătățească serviciile oferite publicului călător, facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă, handicap vizual și/sau auditiv. Soluția de consolidare și reabilitare respectă prevederile expertizei tehnice și ale auditului energetic. Toate intervenţiile propuse ţin cont de calitatea de monument istoric a edificiului. Noile compartimentări ale clădirii de călători vizează fluidizarea circulațiilor și facilitarea accesului călătorilor la noile funcțiuni aferente clădirii. Zona holului central, cu acces atât dinspre Piața Gării cât și dinspre peron, este destinată călătorilor. Din alveolele holului central călătorii vor avea acces la ghișeele caselor de bilete, care au intrări independente dinspre peron și grupuri sanitare proprii, respectiv la ghișeele unui spațiu comercial și a unui punct de informare turistică. Grupurile sanitare speciale pentru persoane cu mobilitate redusă, handicap vizual și/sau auditiv, respectiv mama și copilul, vor avea acces facil din holul central, iar grupurile sanitare vor avea acces separat, direct dinspre peron. La nivelul etajului 1 se va amenaja un spațiu modern, de tip HUB, care cuprinde spații de birouri și săli de discuții/ conferințe, accesul se va face pe două dintre nodurile de circulație verticală, unul dintre acestea fiind adiacent spațiului în care au funcționat case de bilete”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Dar Magistrala CF 500 București Nord – Ploiești Sud – Adjud- Pașcani – Suceava – Vicșani se mai modernizeaza?
    Se vorbea de aceasta modernizare de pe vremea P.M. Dancila.
    E in sertar prouectul?😯

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.