Managerii români estimează o creștere a prețurilor în construcții și comerț

santier, sala polivalenta constanta, lucrari constructie Foto: Sala Polivalenta Constanta

Managerii estimează o creștere moderată a activității în comerțul cu amănuntul și în servicii și o creștere a prețurilor în construcții și comerțul cu amănuntul, arată cea mai recentă anchetă de conjunctură a Institutului Național de Statistică (INS). Aceasta urmărește tendințele în activitatea economică în perioada iulie-septembrie.

Soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen, iar soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.

În cadrul anchetei de conjunctură din luna iulie 2023, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural +2%).  Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +1% . Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creștere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +12%).

Potrivit estimărilor din luna iulie 2023, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni creștere a volumului producţiei (sold conjunctural +17%).  Managerii estimează creștere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +7%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creștere a acestora (sold conjunctural +24 %).

În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de creștere moderată a activităţii economice (sold conjunctural +13%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creștere moderată (sold conjunctural +13%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni, creștere a numărului de salariaţi (sold conjunctural +16%). Managerii societăţilor comerciale estimează creștere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +22%).

Conform estimărilor din luna iulie 2023, cererea de servicii (cifra de afaceri) va înregistra creștere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +7%). Se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +4%).  Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creștere moderată (sold conjunctural +7%).

Foto: Sala Polivalenta Constanta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *