Marcel Ciolacu: Nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu, în schimb se vor da deduceri

bani, lei, finante, bancnote Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, în această perioadă, nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu, ci în schimb se vor da deduceri „pentru cei cu veniturile mai mici, pentru sănătate, pentru educație”.

Prim-ministrul a afirmat că urgența cea mai mare continuă să fie impozitarea muncii și inflația, iar apoi „să reașezăm lucrurile într-o normalitate”.

„Nu poți să plătești aceeași impozitare când ai salariul minim pe economie și când ai peste 20.000 lei. Atunci, ca să nu am cu colegii liberali prea multe discuții, mai ales în această perioadă, nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu. În schimb, se vor da deduceri pentru cei cu veniturile mai mici, pentru sănătate, pentru educație, paleta va fi mai mare”, a declarat Marcel Ciolacu.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Premierul a afirmat că s-a ajuns ca munca să fie impozitată cel mai mult. „Total incorect, pentru că impozitarea este uniformă indiferent de venituri. De aceea, sunt convins că în perioada următoare și de săptămâna aceasta voi începe discuțiile cu partenerii sociali pentru a reașeza lucrurile”, a spus el.

Premierul a subliniat că „categoric, la impozitarea muncii, mai ales pentru cei cu venituri mici, unde se încadrează aproape o treime dintre români, trebuie să intervenim”. „Aici se vine printr-o măsură imediat, având în perspectivă și noua lege a salarizării, dar și printr-o măsură care dezvoltă și alte servicii și economia României dezvoltă mai dinamică”, a spus Ciolacu.

„A fost o abordare greșită, pentru că neputința în colectare, neputința de a avea în sfârșit digitalizare la ANAF, a dus la a se lua o decizie din punctul meu de vedere total greșită, aceea de a mări fiscalitatea unde se colectează cel mai bine și unde colectează cel mai bine statul român, dacă nu plătești stopajul la sursă, fiind și penal”, a completat premierul.

În ce privește o nouă majorare a salariilor bugetarilor, prim-ministrul a precizat că în cererea de plată numărul patru din PNRR este trecută reforma și o nouă lege a salarizării, dar până atunci, Guvernul are discuții în marja legii 153, în vigoare la acest moment.

De asemenea, Ciolacu a menționat că, în acest moment, intenția clară a guvernului este ca salariul minim să crească la 3700 lei. Decizia dacă salariul va crește de la 1 iulie va fi luată cu partenerii sociali, a precizat el.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Sa ii explice cineva lui ciolacu cum functioneaza procentele ca a lipsit la lectia de la sciala. Eventual sa ii spuna cat e 10% din 2k si cat e din 20k.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.