Meta a ridicat ultimele restricţii pentru conturile de Facebook şi Instagram ale lui Donald Trump în perioada premergătoare alegerilor prezidenţiale din SUA din noiembrie, relatează BBC, conform News.ro. Marile companii de tehnologie au acţionat după revoltele de la Capitol Hill, în care au murit cinci persoane şi peste 100 de agenţi de poliţie au fost răniţi. Trump a fost acuzat de incitare la violenţă şi de răspândire repetată a dezinformării.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Conturile fostului preşedinte al SUA, între timp un infractor condamnat, au fost suspendate în 2021 după ce acesta şi-a lăudat susţinătorii care au luat cu asalt Capitoliul SUA la 6 ianuarie.

Conturile lui Trump, care au împreună peste 60 de milioane de urmăritori, au fost restabilite în 2023, dar supuse unei monitorizări suplimentare, care acum a fost ridicată, a anunţat gigantul social media într-o postare pe blog.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Meta a declarat că are responsabilitatea de a permite exprimarea politică, iar americanii ar trebui să fie în măsură să audă în mod egal ce au de spus candidaţii la preşedinţie. Candidaţii la preşedinţia SUA “rămân supuşi aceloraşi standarde comunitare ca toţi utilizatorii Facebook şi Instagram, inclusiv acelor politici menite să prevină discursul instigator la ură şi incitarea la violenţă”, avertizează compania lui Mark Zuckerberg.

De când a revenit pe platformele Meta, conturile lui Trump au postat mai ales detalii despre campanie şi meme-uri, inclusiv atacuri la adresa rivalului său din cursa prezidenţială, Joe Biden. Înainte de interdicţia sa din 2021, postările pe Facebook ale lui Trump erau adesea unele dintre cele mai populare din SUA, potrivit datelor de la acea vreme ale CrowdTangle.

Trump este primul fost preşedinte condamnat pentru o infracţiune şi a fost, de asemenea, interzis pe Twitter şi YouTube. Restricţiile asupra acestor conturi au fost, de asemenea, ridicate anul trecut, dar, în ciuda acestui fapt, Trump comunică acum pe Truth Social, o platformă de social media pe care o deţine. De obicei, de aici face repost pe alte reţele.

Trump a revenit pe Twitter – numit acum X – după ce directorul general al companiei, Elon Musk, a organizat un sondaj în care a cerut utilizatorilor să dea clic pe “da” sau “nu” dacă ar trebui restabilit contul lui Trump. “Da”-ul a câştigat, aparent cu 51,8% din voturi.

Marile companii de tehnologie au acţionat după revoltele de la Capitol Hill, în care au murit cinci persoane şi peste 100 de agenţi de poliţie au fost răniţi. Trump a fost acuzat de incitare la violenţă şi de răspândire repetată a dezinformării.