O fâșie din fundul oceanului Pacific care a fost exploatată pentru metale în urmă cu mai bine de 40 de ani, încă nu și-a revenit, au declarat oamenii de știință în timpul discuțiilor conduse de ONU, potrivit unui articol publicat de Reuters.
O expediție efectuată în 2023 condusă de „Centrul Național de Oceanografie din Marea Britanie”, în zona Clarion Clipperton, bogată în minerale, a constatat că impactul unui experiment minier de testare din 1979 se face încă simțit pe fundul mării, acolo unde se află sute de specii.
Colectarea de mici „noduli polimetalici” de pe o fâșie de opt metri din fundul mării a provocat modificări pe termen lung ale sedimentelor și a redus populațiile multor organisme mai mari care trăiesc acolo, însă unele creaturi mai mici și mai mobile și-au revenit, potrivit studiului publicat în revista Nature, transmite Reuters.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„Dovezile furnizate de acest studiu sunt esențiale pentru înțelegerea impactului potențial pe termen lung. Deși am văzut unele zone cu recuperare redusă sau inexistentă, unele grupuri de animale au arătat primele semne de recolonizare și repopulare”, spune Daniel Jones, șeful expediției NOC.
Săptămâna aceasta se ține la Kinston o reuniune a „Consiliului Autorității Delegații Internaționale a Fondurile Maritime” din cadrul ONU, la care vor fi prezente 36 de țări. Întâlnirea are ca scop luarea unei decizii, în privința permisiunii societăților miniere de a extrage metale precum cuprul sau cobaltul de pe fundul oceanului.
În timp ce se discută asupra amendamentelor propuse la un proiect de cod minier, grupurile de mediu solicită oprirea activităților miniere, mișcare susținută de 32 de guverne, 63 companii mari și instituții financiare.
„Aceste ultime dovezi arată și mai clar de ce guvernele trebuie să acționeze acum pentru a opri mineritul la mare adâncime înainte de a începe vreodată”, spune Louise Casson, membră a campaniei Greenpeace.
Compania canadiană The Metals Company dorește să depună prima cerere oficială de exploatare minieră în iunie. Delegații vor discuta, vineri, ce măsuri ar trebui luate în cazul în care o cerere de exploatare minieră este depusă înainte de finalizarea reglementărilor.
The Metals Company a spus la ședința de informare, de săptămâna trecută, că are dreptul legal de a depune o cerere oricând și speră că ISA va aduce claritate procesului de depunere a cererilor. De asemenea, susține că mediul este mai puțin afectat de mineritul la mare adâncime, comparativ cu mineritul terestru convențional.
„Trebuie doar să mutați mult mai puțin material pentru a obține aceeași cantitate de metal. O calitate mai ridicată înseamnă o economie mai bună, dar înseamnă și un impact mai redus asupra mediului”, spune Craig Shesky, directorul financiar al TMC.