Ministerul Afacerilor Interne angajează aproape 8.000 de persoane, majoritatea polițiști

Polițist control trafic poliția Sursa foto Facebook Poliția Română

Ministerul Afacerilor Interne va angaja aproape 8.000 de persoane, în mare parte polițiști, dar și la Imigrări, Pașapoarte sau Jandarmerie, pentru a gestiona fluxul de imigranți sau noul sistem privind monitorizarea informatică a persoanelor care vor primi brățări electronice, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. El a afirmat însă că angajările nu vor implica eforturi bugetare.

„[Guvernul a decis astăzi] suplimentarea de posturi, care e legată de posturi și nu de bugetarea acestora, deci nu implică în acest moment eforturi bugetare. Însă sunt posturi necesare pentru a redimensiona structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General pentru Imigrări, Poliția Română, Poliția de Frontieră, Direcția Generală de Pașapoarte, Jandarmeria Română. Vă pot oferi câteva dintre justificările pe care Ministerul Afacerilor Interne le-a prezentat cu această ocazie. Este vorba de suplimentarea numărului de efective cu 7.880 de posturi, majoritatea fiind la Poliție – 5.564 de polițiști. Sunt structuri care au nevoie de mai multe posturi, fie că ne gândim la cei de la Imigrări, care gestionează valul de refugiați care au intrat în România, peste un milion de ucraineni în ultimele trei luni, iar aproximativ o zecime au și decis să rămână aici. Dar sunt de asemenea posturi necesare și pentru a gestiona situațiile speciale pe care Poliția le are în grijă, structuri speciale pentru căutarea persoanelor dispărute sau operaționalizarea sistemului informatic de monitorizare electronică. Vorbim despre o suplimentare a schemei de personal, a numărului de posturi, și nu de o bugetare suplimentară de care să beneficieze Ministerul Afacerilor Interne”, declarat Cărbunaru.

Reamintim că Economedia a scris anterior că Poliția Română va face angajări masive în următorii ani, în condițiile în care are nevoie de personal suplimentar care să fie delegat pe monitorizarea persoanelor care vor primi brățări electronice și pentru intervenții rapide în teren, în cazul în care situația o va impune. Peste 6.000 de ofițeri și agenți vor suplimenta efectivele Poliției în perioada 2022- 2025 strict pe problema brățărilor electronice. (Detalii, AICI)

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

În același timp, coaliția de guvernare PSD-PNL-UDMR a anunțat luni seară, într-o postare pe Facebook, că va suspenda angajările la stat de la 1 iulie, pentru a putea face consolidarea fiscală și pentru a respecta angajamentele privind deficitul public. Anunțul vine însă după ani întregi în care numărul angajaților la stat s-a umflat, ajungând acum la cel mai mare nivel din ultimii 12 ani. Iar între timp, câteva ministere încearcă să „îngrașe porcul în ajun” și recrutează sute de persoane, înainte ca suspendarea angajărilor să intre în vigoare. (Detalii, AICI)

Citește și:

Statul îngheață angajările după ce a umflat aparatul bugetar la cel mai mare nivel din ultimii 12 ani. Concursuri pentru sute de posturi, pe ultima sută de metri

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Prea putini, și vorbesc serios. Puneți-i la treaba și renovati naibii secțiile alea!

  2. De ce totuși se tine tare sa nu se interzică cumulul pensiei cu salariu de la stat?

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.