Statul îngheață angajările după ce a umflat aparatul bugetar la cel mai mare nivel din ultimii 12 ani. Concursuri pentru sute de posturi, pe ultima sută de metri

Coaliția de guvernare PSD-PNL-UDMR a anunțat luni seară, într-o postare pe Facebook, că va suspenda angajările la stat de la 1 iulie, pentru a putea face consolidarea fiscală și pentru a respecta angajamentele privind deficitul public. Anunțul vine însă după ani întregi în care numărul angajaților la stat s-a umflat, ajungând acum la cel mai mare nivel din ultimii 12 ani. Iar între timp, câteva ministere încearcă să „îngrașe porcul în ajun” și recrutează sute de persoane, înainte ca suspendarea angajărilor să intre în vigoare.

Numărul de posturi ocupate în sectorul bugetar a ajuns în luna martie 2022 (cele mai recente date) la 1.267.973, în creștere cu 2.251 de posturi față de luna februarie. Numărul de angajați din sectorul bugetar este, așadar, peste nivelul de la finalul anului 2010, an în care România a recurs în cadrul unui acord cu FMI la tăierea salariilor bugetarilor cu 25% pentru a stabiliza finanțele țării, după cum scria recent profit.ro. Creșterea de 2.251 de posturi ocupate în martie este în linie cu media lunară de până acum a Guvernului Ciucă, de 2.304/lună în primele trei luni de mandat, cel mai alert ritm de majorare a numărului de bugetari din ultimii cinci ani, mai scria profit.ro.

În același timp, în ultimele zile, numeroase instituții ale statului anunță recrutări de sute de persoane.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

De exemplu, ANAF caută aproape 300 de angajați. Săptămâna trecută, instituția a scos la concurs 79 de posturi de execuţie, inclusiv posturi de debutanţi, pentru aparatul central, dar şi alte 130 de posturi pentru DGRFP Bucureşti. De asemenea, urmează să fie anunţate angajări pe 50 de posturi şi la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC).

Autoritatea Vamală Română (AVR) intenționează de asemenea să ocupe prin concurs în acest an 150 de posturi.

Totodată, Economedia a scris luni că Ministerul Fondurilor Europene (MIPE) își crește organigrama cu 536 de posturi, până la 1943, potrivit unui proiect de hotărâre al Guvernului. O altă hotărâre prevede că numărul de posturi de la Ministerul Mediului crește cu 64, de la 484 la 548.

Marți, Ministerul Economiei a anunțat că face angajări, însă nu a menționat numărul posturilor scoase la concurs.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, marți, că, prin măsurile sociale și economice anunțate de coaliție, este „pentru prima dată când statul strânge cureaua, nu românii”. El a mai criticat și guvernele Orban și Cîțu că „au angajat vreo 14 mii de persoane”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

    • Bună ziua. Articolul este încă în header, doar că este al doilea articol. Apăsați pe săgeată dreapta pentru a-l vedea.

  1. Ma iertati, nu folosesc javascript si d’asta n-am vazut sageata, prea multi ‘gremlini’.

    Daca tot v-ati deranjat, sper ca apreciati comentariile. Este prima oara cand cineva de pe ‘Economedia’ imi arata ca exist. Nu asta mi-e scopul, totusi.

    De G4Media m-am ‘lasat’ ca era prea grav. A ajuns o babuinare totala tot ce se comenteaza acolo. Sofismul e la ordinea zilei, IQ-ul e preponderent < 90 iar mai toti vorbesc cu peretii …

    + ca se cenzura cam ciudat , nu stiu pe ce criterii. Nu exclud cenzura de tipul 'man in the middle', ca d'asta sunt cei de la "Servicii" platiti … Oricum bugguri, wordpress, tone de motive.

    Am scris si acolo romane intregi, unul singur si-a cumparat o carte din multele insirate …

    In orice caz, de la o persoana, la un conses de 8 miliarde de oameni( ce ar fi necesar ca Lumea sa functioneze 'Zeiss') e Cale de Cale … pana se stinge Soarele cred ca ajungem acolo … (desi Soarele doar o sa se mareasca, papand ce-i in jur… fizica nu-i tocmai corecta, pana si pe asta am explicat-o dealungul anilor acolo…)

    Lasam ceva mosternire pt. botii viitorului, ca oamenii sunt prea spalati pe creier de Coca-Cola, McDonalds, Netflix, XXX, xOy si alte primitivisme("Status Game", materialism, consmurism, goana-igoana, marijuana, si ce n-as mai mutea sa enumar…)

    Legat de 'marijuana', n-am apucat sa scriu pe subiect la momentul potrivit : Mugur Isarescu a confundat Planta … Daca vrei 'pace' nu teiul e solutia … Uitati-va cate State din State o au Legala RECREATIONAL si ce venituri le aduce … Da, un subiect extrem de subiectiv, precum si structura creierului fiecarui individ, dar vorbim de Bani Grei pt. Lei.

    + c-ar mai domoli-o cu alcoolul si tabacul, poate chiar zaharul(cel mai abuzat drog), care-s mult mai nocive si inutile, dar din nou, extrem de subiectiv.

    Avem tone de subiecte ce lipsesc deplin din dialogul public. Tot ce sper e sa dispara USL de la Putere, c-au nenorocit Tara. (+ talharii care 7 ani au avut un dialog anti-PSD si dupa 7 s-au aliat cu ei de nici nu zici c-a fost vreodata vreo problema…)

    Daca dati factor comun la tot ce zic, sper ca reiese Luciditatea.

    Cel putin asa imi place s-o privesc. Antagonic, Antitetic, Adevarat. — precum fotonul, capricios, nu stie daca-i unda sau particula pana nu te loveste…

    Ati zice ca sunt 'consumator', doar doar am consumat cafea. :)) (alt drog extrem de abuzat) — si aici ganditi-va ca socitatea a ajuns in punctul in care ar crapa fara cafea … alt subiect absolut nediscutat …

  2. Ma iertati, nu folosesc javascript si d’asta n-am vazut sageata, prea multi ‘gremlini’.

    Daca tot v-ati deranjat, sper ca apreciati comentariile. Este prima oara cand cineva de pe ‘Economedia’ imi arata ca exist. Nu asta mi-e scopul, totusi.

    De G4Media m-am ‘lasat’ ca era prea grav. A ajuns o babuinare totala tot ce se comenteaza acolo. Sofismul e la ordinea zilei, IQ-ul e preponderent < 90 iar mai toti vorbesc cu peretii …

    + ca se cenzura cam ciudat , nu stiu pe ce criterii. Nu exclud cenzura de tipul 'man in the middle', ca d'asta sunt cei de la "Servicii" platiti … Oricum bugguri, wordpress, tone de motive.

    Am scris si acolo romane intregi, unul singur si-a cumparat o carte din multele insirate …

    In orice caz, de la o persoana, la un conses de 8 miliarde de oameni( ce ar fi necesar ca Lumea sa functioneze 'Zeiss') e Cale de Cale … pana se stinge Soarele cred ca ajungem acolo … (desi Soarele doar o sa se mareasca, papand ce-i in jur… fizica nu-i tocmai corecta, pana si pe asta am explicat-o dealungul anilor acolo…)

    Lasam ceva mosternire pt. botii viitorului, ca oamenii sunt prea spalati pe creier de Coca-Cola, McDonalds, Netflix, XXX, xOy si alte primitivisme("Status Game", materialism, consmurism, goana-igoana, marijuana, si ce n-as mai putea sa enumar…)

    Legat de 'marijuana', n-am apucat sa scriu pe subiect la momentul potrivit : Mugur Isarescu a confundat Planta … Daca vrei 'pace' nu teiul e solutia … Uitati-va cate State din State o au Legala RECREATIONAL si ce venituri le aduce … Da, un subiect extrem de subiectiv, precum si structura creierului fiecarui individ, dar vorbim de Bani Grei pt. Lei.

    + c-ar mai domoli-o cu alcoolul si tabacul, poate chiar zaharul(cel mai abuzat drog), care-s mult mai nocive si inutile, dar din nou, extrem de subiectiv.

    Avem tone de subiecte ce lipsesc deplin din dialogul public. Tot ce sper e sa dispara USL de la Putere, c-au nenorocit Tara. (+ talharii care 7 ani au avut un dialog anti-PSD si dupa 7 s-au aliat cu ei de nici nu zici c-a fost vreodata vreo problema…)

    Daca dati factor comun la tot ce zic, sper ca reiese Luciditatea.

    Cel putin asa imi place s-o privesc. Antagonic, Antitetic, Adevarat. — precum fotonul, capricios, nu stie daca-i unda sau particula pana nu te loveste…

    Ati zice ca sunt 'consumator', doar doar am consumat cafea. :)) (alt drog extrem de abuzat) — si aici ganditi-va ca socitatea a ajuns in punctul in care ar crapa fara cafea … alt subiect absolut nediscutat …

  3. Pe subiect :

    Se pare ca tot ce-a indreptat(pe cat s-a putut) USR-ul a distrus inzecit USL-ul. Scosesera ‘atarnachii’ din Sistem si ApF(“Alianta pt. Furat”) a rebagat 3 x mai multi atarnachi.

    E efectiv Jale tot ce se intampla in Romania de minim 10 ani. Parca din ce in ce mai rau. Mai pe fata ca acneea. Si romanul(daca se posteaza comentariul precedent pt. detalii) e perfect Indobitocit.

    Nici CIA-ul nu putea sa dea rezultate mai bune decat ce-a facut “Consumerismul” in doar 30 de ani, cu lansare/decolare exponentiala in ultimii 13.

  4. P.S. : Actuala Conducere e de-un Cinism Odios, inclusiv pe subiectul actual. (de la Johnny la Berlusconi si dati un Fibonacci pe Harta dupa)

    Astia cred ca ne duc cu zaharelul la infinit dar lui Atlas ii tremura bratele …

  5. P.S. : Actuala Conducere e de-un Cinism Odios, inclusiv pe subiectul actual. (de la Johnny la Berlusconi si dati un Fibonacci pe Harta dupa)

    Astia cred ca ne duc cu zaharelul la infinit dar lui Atlas a inceput sa-i tremure bratele …

  6. *au inceput … Mi scusi ! (“cum sa faci o analogie atat de buna si sa fii un agramat?”) :))

  7. P.P.S. : Ai zice ca le trebuie atatia angajati doar pt. simplul fapt ca fiecare are cate-un neuron.

    Da, e din ce in ce mai clar ca s-a furat echivalentul la 1Kg de aur pur / capita in doar 33 de ani. Si daca te gandesti, nu inseamna mare lucru: Vreo 56000 euro / locuitor * populatia Romaniei(diaspora inclusa). Sunt de fapt mai multi bani, probabil dublu, dar nu reiau calculele.

    Sper sa le faceti si voi, Economedia, Media, Partide etc.

    Pana si astia cred ca se mira: “Ma, noi chiar am furat atata ? Ia, uite, ce prosti suntem, nici macar noi n-avem un kg. de aur pur fiecare.” … cat de cat imun inflatiei …

    BMW-ul, Mertz-ul, Palatul, Francul Elvetian, Balta, ONG-ul … sunt mai sensibile …

    Ali Baba & Brigada ar fi invidiosi … “Sange de Haiduc” , ca se mai … Cam chiombi dar isi fac treaba. Isi fura presul de sub picioare … se mira de ce-i trage curentul … 😀

    Exista Tratamente … De ex. , in Costa Rica … Pacat ca n-a apucat matroana sa guste … Poate acum nu mai era in Bulgaria … Era in Shambala.

  8. Sa nu ziceti ca bat campii : https://soltara.co/

    Faceti legatura si cu comentariile din articolul precedent, pt. care am inceput iteratia de aici. return 0;

    V-am pupat.
    Gata, ca mai am vreo 100 de articole de citit si ma prinde 12 noaptea …

    (miracol, mi-a crapat PC-ul c-am RAM-ul overclockat 667Mhz(2666-3333) si mi-a pastrat ‘ungoogled-chromium’ comentariul … Devuan … pe FreeBSD iti sterge si setarile din about://flags, ce-i drept, filesystem mult mai primitiv si nu foloseam ‘swap’…
    –hai ca v-am dat un ‘fingerprint’ puternic, nu ca n-ati stii cine sunt doar ca “EU Law Primes”, CSF -NCSF … + Haga(CEDO), Alte Belele …)

  9. P.P.P.S. : In caz ca va prindeti despre ce e vorba in link-ul de mai sus, intrebati-va cum e posibil ca ceva ce-i secretat de organismul uman(ce-i drept, zeci de nanograme), ‘debugger-ul’ creierului uman si nu numai, fara de care creierul n-ar avea memorii, sentimente, si s-ar degenera extrem de rapid(nici nu cred ca s-au facut studii ce-ar insemna creierul fara propriul ‘DMT’), e extrem ilegal …

    Fiul lui Andrei Plesu si fostul Securist stiau ei ce stiau … din pacate, Omenirea se face ca nu stie … Adios !

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.