Ministerul Agriculturii a agreat cu fermierii şi companiile măsurile propuse pentru suspendarea datoriilor la bănci

bani agricultura foto Foto: Pexels

Reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) au agreat joi cu fermierii, băncile şi distribuitorii de inputuri agricole, după mai multe zile de discuţii, măsurile propuse pentru modificarea unor acte normative (OUG nr. 4/2024 şi OUG nr. 7/2024) ce vizează suspendarea datoriilor la bănci şi noi mecanisme financiare de susţinere a activităţilor agricole în perioada agricolă 2023-2024, informează MADR, transmite Agerpres.

Astfel, a fost agreată varianta de a se suspenda de drept, la cerere, rambursarea datoriilor curente şi restante, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, care fac obiectul contractelor de credit, respectiv leasing, încheiate cu creditorii instituţii de credit sau cu instituţii financiare nebancare, utilizate pentru culturile agricole vegetale, cu scadenţa în anul 2024, pentru o perioadă de timp până la data de 1 august 2025, pentru debitorii care îndeplinesc cumulativ mai multe condiţii.

Prima condiţie vizează ca solicitarea de suspendare să fie înaintată către creditori, însoţită de copia procesului – verbal / proceselor – verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturi agricole, încheiat/încheiate pentru culturile agricole înfiinţate în toamna anului 2023 şi primăvara anului 2024, pentru plante perene, plantaţii pomicole şi plantaţii viticole, care au fost afectate de seceta pedologică din anul agricol octombrie 2023 – septembrie 2024, într-un procent de afectare a culturilor de 50% grad de calamitate reprezentând media gradului de calamitate a culturilor agricole înscrise în procesele verbale de constatare a stării de calamitate. Dobânda la credite percepută de creditor de la debitor trebuie să fie mai mare de 2,5% + ROBOR la 3 luni pentru creditele în lei şi 2% + EURIBOR la 3 luni pentru creditele în valută, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

De asemenea, pe întregul lanţ valoric, fermieri – distribuitori – producători / furnizori, în cazul în care debitorii îşi achită, până la data de 31 decembrie 2024, obligaţiile de plată aferente contractelor aflate în derulare, nu se vor percepe dobânzi, penalităţi, majorări de întârziere sau alte costuri similare şi se vor menţine toate discount-urile şi beneficiile stabilite în contractele de vânzare – cumpărare sau de furnizare de resurse materiale agricole destinate producţiei agricole vegetale pentru anul 2024.

Potrivit MADR, în cazul beneficiarilor care prezintă Procese-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole pentru anul 2024 stabilite de comisiile de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole, din care rezultă că este afectată într-un procent de afectare a culturilor 50% grad de calamitate reprezentând media gradului de calamitate a culturilor agricole înscrise în procesele verbale de constatare a stării de calamitate se poate acorda ajutorul de stat sub forma de grant şi dacă aceştia înregistrează credite restante încadrate în categoriile D şi E în baza de date a Centralei Riscului de Credit.

“Bugetul schemei de ajutor de stat este de maximum 1.861,5 milioane lei. Ajutorul de stat sub forma de grant se finanţează în limita sumelor disponibile în soldul contului de disponibil simbol 50.89 – Disponibil din “Fondul pentru creditare şi garantare a creditelor”, iar după epuizarea acestora, în limita prevederilor bugetare anuale aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la capitolul 83.01 “Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare”, titlul VII “Alte transferuri” cod 55.”, se arată în documentul transmis AGERPRES.

Fermierii pot utiliza creditul în limita garanţiei de 100% pentru partea de garantare pentru care vor accesa un credit cu dobândă de 1,95% + ROBOR sau poate fi utilizat în sistem dual, atât pentru ROBOR, cât şi pentru garantare în cuantumul sumei de 280.000 euro.

MADR precizează că măsura suspendării executărilor silite se va aplica pe întreg lanţul valoric, fermieri – distribuitori – producători / furnizori, la cerere, prin raportare la preţul de achiziţie, pe baza proceselor verbale emise de autorităţile competente privind constatarea si evaluarea pagubelor la culturi agricole vegetale si a avizelor de expediţie sau a altor asemenea documente certificând cantităţile livrate.

De asemenea, pe întregul lanţ valoric, fermieri – distribuitori – producători / furnizori, în cazul în care debitorii îşi achită, până la data de 31 decembrie 2024, obligaţiile de plată aferente contractelor aflate în derulare, nu se vor percepe dobânzi, penalităţi, majorări de întârziere sau alte costuri similare şi se vor menţine toate discount-urile şi beneficiile stabilite în contractele de vânzare – cumpărare sau de furnizare de resurse materiale agricole destinate producţiei agricole vegetale pentru anul 2024.

Nu în ultimul rând, există posibilitatea acordării unui credit – împrumut unic, denumit şi facilitate non-revolving, acordat de banca finanţatoare sub forma unui credit pentru finanţarea capitalului de lucru, respectiv pentru plata datoriilor restante către furnizori sau distribuitori de inputuri.

“În cazul beneficiarilor care prezintă Procese-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole pentru anul 2024 stabilite de comisiile de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole, din care rezultă că este afectată minim 50% din suprafaţa cultivată, creditul poate fi utilizat şi pentru rambursarea ratelor aferente altor credite/linii de credit/finanţări tip leasing financiar sau operaţional contractate de către beneficiarii prevăzuţi, numai dacă destinaţia acestor finanţări este în strânsă legătură cu activitatea desfăşurată de beneficiar în sectorul producţiei agricole; în noţiunea de credit nu se includ plafoanele de facilităţi (plafon de scrisori de garanţie bancară, plafon multiprodus, alte tipuri de plafoane)”, se mai arată în procesul verbal încheiat de MADR cu organizaţiile de fermieri.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: