Ministerul Agriculturii propune un sprijin financiar de 3.400 de euro/ha pentru cultivatorii de cimbru (proiect)

agricultura, teren, tractor, agricol Sursa foto: Pexels/Sergio Souza

Agricultorii care vor cultiva cimbru şi busuioc vor putea primi în acest an un sprijin financiar de 3.400 de euro/hectar (ha), respectiv 2.600 de euro/ha, printr-o schemă nouă de ajutor de minimis privind susţinerea producţiei de plante aromatice, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

De asemenea, vor fi sprijiniţi şi cei care cultivă fenicul, cu 200 euro/ha, muştar – 150 euro/ha şi coriandru – 100 euro/ha. În cazul culturilor de cimbru şi busuioc, suprafaţa cultivată trebuie să fie de minimum 0,5 ha.

Potrivit documentului, producţiile minime prevăzute pentru acordarea ajutorului de minimis sunt de 4.000 de kilograme (kg) de plantă proaspătă/0,5 ha sau 650 kg plantă uscată/0,5 ha pentru busuioc; 4.000 kg plantă proaspătă/0,5 ha sau 1.000 kg plantă uscată/0,5 ha pentru cimbru; 800 kg sămânţă/ha pentru coriandru; 650 kg sămânţă/ha pentru fenicul; 950 kg sămânţă/ha pentru muştar.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt de maximum 6 milioane de lei, echivalentul sumei de 1,231 milioane de euro, acestea fiind asigurate din bugetul acestui an al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

“Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii de înscriere în program şi în cele două exerciţii financiare precedente. În situaţia în care după centralizarea tuturor situaţiilor privind sumele necesare reprezentând ajutor de minimis se constată depăşirea sumei maxime prevăzute (…), valoarea ajutorului de minimis care se acordă per beneficiar se reduce proporţional în vederea încadrării în bugetul alocat”, se menţionează în proiectul MADR.

Schema de ajutor de minimis se acordă întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, pentru susţinerea producţiei de plante aromatice, producătorilor agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător valabil pana la 31 decembrie 2021 şi persoanelor fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale şi producătorilor agricoli persoane juridice.

Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru producţia de plante aromatice, beneficiarii trebuie să fie înregistraţi în registrul unic de identificare (RIU) şi să deţină cod unic de înregistrare atribuit de către APIA; să depună cerere de înscriere în program; să utilizeze o suprafaţă cumulată de minimum 1 ha cultivată exclusiv cu una dintre culturile de coriandru, fenicul sau muştar sau o suprafaţă cumulată de minimum 0,5 ha cultivată exclusiv cu una dintre culturile de busuioc sau cimbru; să obţină producţiile minime corespunzătoare culturii înfiinţate; să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu plante aromatice, în anul 2021; să livreze producţiile de plante aromatice către unităţi de industrializare/procesare înregistrate pentru siguranţa alimentelor.

De asemenea, beneficiarii sprijinului trebuie să facă dovada valorificării producţiei minime realizate, prin documente justificative în funcţie de forma de organizare. Dovada valorificării producţiei de plante aromatice o constituie contractul de vânzare însoţit de factură sau fila din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol şi documentul de recepţie emis de unitatea procesatoare. În situaţia în care beneficiarul are şi calitatea de procesator, acesta face dovada procesării producţiei minime obţinute şi utilizate prin documente contabile interne.

Sprijinul financiar se acordă beneficiarilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute numai pentru o singură cultură dintre cele stabilite în proiect în anul 2021.

Valoarea sprijinului financiar se exprimă sub forma unei subvenţii şi se acordă beneficiarilor proporţional cu suprafaţa efectiv cultivată, fiind exprimată în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020.

Potrivit prevederilor din Regulamentul de minimis în sectorul agricol, schema este exceptată de la obligaţia de notificare prevăzută la art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. “Schema de ajutor de minimis reglementată de prezenta hotărâre nu se aplică categoriilor de ajutoare prevăzute în Regulamentul de minimis în sectorul agricol”, se menţionează în document.

Asupra beneficiarilor acestui ajutor de minimis nu pot fi dispuse măsuri de executare silită, prin poprire, potrivit prevederilor din Codul de procedură civilă şi Codul de procedura fiscală.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: