Ministerul de Finanţe vrea să lanseze o primă emisiune de obligaţiuni verzi

ministerul finantelor, mfp Ministerul Finanțelor Sursa foto: Facebook/Ministerul Finanțelor

Ministerul de Finanţe lucrează la stabilirea cadrului general pentru a lansa o primă emisiune de obligaţiuni verzi suverane, a anunţat joi Mihai Călin Precup, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, la deschiderea oficială a Bursei dedicată listării a patru noi emisiuni de titluri de stat Fidelis.

„Această ofertă publică Fidelis a fost un proiect comun, aş spune de succes. Pe de altă parte, dorim ca prin Bursa de Valori să finanţăm investiţii strategice pentru România, investiţii de anvergură, de amploare pentru România şi investiţii, că tot este la modă şi lucrăm acum, investiţii de climate change, investiţii verzi. Profit de această ocazie să vă informez că în cadrul Ministerului de Finanţe lucrăm pentru a stabili cadrul general de a lansa o primă emisiune de obligaţiuni verzi suverane”, a spus Mihai Călin Precup, potrivit Agerpres.

El a precizat că oferta Fidelis se dovedeşte a fi una de succes, prima din acesta an. În cadrul acesteia, Guvernul prin Ministerul de Finanţe a reuşit să strângă aproximativ 2 miliarde de lei, din care 170 de milioane denominaţi în euro. Din 2020, au avut loc 7 emisiuni de titluri de stat.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Pe de altă parte, referitor la listarea CEC Bank, Diana Popescu, director în cadrul Ministerului Finanţelor, a menţionat că CEC aşteaptă ultimele aprobări pentru a deveni dealer primar pe piaţa titlurilor de stat.

„Într-adevăr, CEC este pe drumul autorizării şi ultimelor aprobări pentru a deveni în primul rând dealer primar pe piaţa titlurilor de stat. Dar, din nou, este un proces în lucru şi sperăm să extindem, dacă sunt şi alţi doritori de a participa la oferta de titluri de stat dedicată populaţiei, nu vedem de ce nu am lăsa flexibilitate şi a lărgi capacitatea de distribuţie pentru acest instrument”, a spus Diana Popescu.

Cele patru emisiuni listate joi, doua în lei şi două în euro, se vor tranzacţiona pe Piaţa Reglementată sub simbolurile bursiere R2304A, R2504A, R2304AE, R2404AE.

Debutul la Bursă are loc după încheierea cu succes a celei de-a şaptea oferte publice de vânzare de titluri de stat FIDELIS care a avut loc în perioada 17 martie – 1 aprilie. Sindicatul de intermediere al ofertei a fost format din BT Capital Partners (Lead Manager), Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale şi Alpha Bank Romania.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: