Ministerul Economiei vrea să transforme în acţiuni creanţele Avioane Craiova de 45,48 milioane lei, pentru a evita insolvenţa societății

IAR 99 wikipedia

Creanţele Avioane Craiova, companie din industria naţională de apărare la care statul este acţionar majoritar, reprezentând obligaţii fiscale principale de 45,48 milioane lei, ar putea fi convertite în acţiuni, potrivit unui proiect de Hotărâre al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, scrie news.ro.

”Se aprobă conversia în acţiuni a creanţelor Societăţii Avioane Craiova, operator economic din industria naţională de apărare la care statul este acţionar majoritar, reprezentând obligaţii fiscale principale în cuantum de 45.481.306 lei, datorate şi neachitate la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”, arată proiectul de act normativ.

Datoriile pe care le înregistrează sunt generate de cheltuielile pentru menţinerea şi conservarea capacităţilor de producţie pentru apărare în conformitate cu dispoziţiile tuturor actelor normative incidente.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Societatea Avioane Craiova, la care Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului deţine 95,84% din acţiuni, dispune de capacităţi de producţie pentru modernizarea aeronavelor IAR 99 din dotarea Ministerului Apărării Naţionale.

”Măsura conversiei în acţiuni a obligaţiilor bugetare creează premise pentru revitalizarea şi evitarea deschiderii procedurii insolvenţei asupra acestui operator economic şi menţinerea capacităţilor de producţie pentru apărare”, se arată în Nota de fundamentare.

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului ar urma să aprobe în Adunarea Generală a Acţionarilor a companiei conversia creanţelor în acţiuni, cu respectarea dreptului de preferinţă al acţionarilor existenţi.

”Acţiunile nou emise în favoarea statului român, în urma conversiei prevăzute la art. 1, sunt administrate de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, care înregistrează în evidenţele contabile aceste acţiuni”, se mai arată în document.

Conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale la operatorul economic din industria naţională de apărare se realizează prin Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului prin majorarea capitalului social pentru acţiunile emise în favoarea statului de operatorul economic menţionat şi înregistrarea operaţiunii de majorare a capitalului social la Oficiul Registrului Comerţului.

”În scopul revitalizării şi evitării deschiderii procedurii insolvenţei potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, operatorii economici îşi pot restructura obligaţiile bugetare principale restante şi neachitate până la data emiterii certificatului de atestare fiscală, precum şi obligaţiile bugetare accesorii, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, cu modificările şi completările ulterioare”, mai arată documentul.

Măsura are ca efect ”stingerea obligaţiilor fiscale şi posibilitatea ca acest operator economic să-şi poată desfăşura activitatea ca unitate economică viabilă, să asigure un management performant şi să atragă fonduri pentru investiţii necesare retehnologizării şi modernizării în vederea realizării de produse/servicii necesare FSNA (Forţele Sistemului Naţional de Apărare), la standarde NATO şi UE, în vederea apărării intereselor esenţiale de securitate”.

Mai mult, documentul stipulează că menţinerea obligaţiilor fiscale, a penalităţilor şi majorărilor de întârziere diminuează posibilităţile de redresare ale companiei de stat, ”creează vulnerabilităţi forţelor sistemului naţional de apărare privind siguranţa aprovizionării cu armament, muniţii, echipamente şi tehnică de luptă, cu consecinţe grave asupra capacităţii de apărare a ţării şi protejării în timp real a intereselor esenţiale ale siguranţei statului”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: