Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță patru apeluri de proiecte de 171 milioane lei pentru stagii de practică pentru elevi și studenți

studenti, universitate, academie, absolventi Sursa foto: Unsplash.com
„Apelurile pentru finanțarea stagiilor de practică pentru elevi sunt lansate în contextul în care deficitul de forță de muncă calificată care se înregistrează la nivel național poate fi redus prin creșterea participării și facilitarea accesului la învățământului profesional și tehnic, calificarea personalului didactic și dotarea cu bază materială modernă care să țină pasul cu schimbările tehnologice”, transmite comunicatul de presă.
Ministerul spune că, în același timp, stagiile dedicate studenților sunt finanțate în contextul în care relevanța formării și corelarea cu piața muncii este scăzută, existând un deficit semnificativ de competențe și abilități cerute pe piața muncii. 

Peste 102 milioane euro pentru stagii de practică pentru elevi

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
trazactii calcule sedintă
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Potrivit ministerului, două apeluri de proiecte vor finanța stagii de practică pentru elevi, având scop creșterea ratei de participare a elevilor înmatriculați în învățământul profesional și tehnic, inclusiv dual, la programele de învățare și de pregătire practică, în vederea facilitării angajării viitorilor absolvenți.

Un apel, cu un buget de aproximativ 92 milioane euro, din care 78,19 milioane euro fonduri europene, se adresează regiunilor mai puțin dezvoltate: Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Vest, Vest și Centru. Un alt apel, cu un buget de 10,37 milioane euro, va finanța proiecte pentru regiunea București-Ilfov, mai dezvoltată.

Vor putea depune proiecte:

✓ Instituții de învățământ gimnazial, liceal și profesional și postliceal (nivel ISCED 02, 03 și respectiv 04);

✓ Structuri/agenții/organisme relevante, subordonate/coordonate de către Ministerul Educației;

✓ Parteneri de practică publici sau private.

Ministerul anunță că proiectele finanțate vor avea valori între 201.000 euro și 500.000 euro.

Ghidul solicitantului „Adaptarea serviciilor educaționale adresate elevilor și personalului didactic din ÎPT – Stagii de practică pentru elevi”, care reglementează condițiile de accesare a fondurilor pentru aceste apeluri este publicat AICI.  

Stagii studenți: alocare de aproximativ 69 milioane euro

Alte două apeluri anunțate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) vor finanța stagii de practică destinate studenților, în scopul creșterii participării acestora la programe de învățare la locul de muncă (stagii de practică, internship-uri etc.) și facilitării angajării lor.

Apelul care se adresează regiunilor mai puțin dezvoltate are un buget de de aproximativ 62 milioane euro, iar cel dedicat regiunii București-Ilfov are o alocare de aproape 7 milioane euro.

Proiectele vor putea fi depuse de:

✓ Instituții de învăţământ superior publice sau private, acreditate;

✓ Angajatori publici sau private.

Vor fi finanțate proiecte cu valori între 201.000 euro și 1 milion euro.

Ghidul solicitantului „Promovarea dezvoltării programelor de studii terțiare de înaltă calitate, flexibile și corelate cu cerințele pieței muncii – Stagii studenți“, care reglementează condițiile de accesare a fondurilor este disponibil AICI.

În cadrul celor patru apeluri, MIPE transmite că proiectele vor putea fi depuse prin sistemul informatic MySMIS2021 până în data de 27 noiembrie 2023.