Ministerul Muncii anunță simplificări birocratice pentru telemuncă și microîntreprinderi / Se elimină fișa postului și condica de prezență. Telemunca va fi redefinită

Raluca Turcan Sursa foto: Facebook

Guvernul a eliminat o serie de hârtii pe care microîntreprinderile erau nevoite să le elaboreze, precum fișa postului sau foaia de prezență, semnătura electronică va putea fi folosită pentru încheierea contractelor de muncă, iar telemunca va putea fi mult mai ușor accesată, a anunțat miercuri ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Ministrul a declarat că în ședința Executivului de miercuri a fost adoptată o ordonanță de urgență pentru debirocratizare, pentru microîntreprinderile cu până la nouă angajați, măsură de care vor beneficia aproximativ 450.000 de microîntreprinderi. (Economedia a scris, în exclusivitate, despre aceste modificări, AICI)

„Prin măsurile adoptate astăzi am reușit să eliminăm anumite sarcini administrative inutile. Va fi o gură de oxigen pentru angajatorii care de multe ori se simțeau sufocați de numărul de hârtii pe care trebuiau să le completeze pentru angajați”, a afirmat Turcan.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Astfel, potrivit modificărilor, vor fi eliminate fișa postului, fișa de prezență și regulamentul intern. Acestea vor putea fi completate sau respectate verbal, urmând să fie obligatorii în scris doar dacă angajatul solicită lucrul acesta în scris către angajator.

O a ordonanță de urgență vizează digitalizarea relațiilor de muncă pentru mediul de afaceri și va permite folosirea semnăturii electronice în relațiile de muncă. „Va permite folosirea semnăturii electronice în format avansat sau calificat însoțită de marca temporală fie pentru încheierea contractelor de muncă, fie în raportul angajatorilor cu instituțiile statului”, a afirmat Turcan.

Ministrul Muncii a menționat că a fost semnat și proiectul pentru primul hub de servicii publice electronice care va funcționa la Ministerul Muncii și va digitaliza serviciile și beneficiile sociale pentru aproximativ 2 milioane de beneficiari, costul proiectului fiind de 133 milioane lei.

Această ordonanță de urgență va permite ca telemunca să fie mult mai ușor accesată, a mai precizat ministrul, care a afirmat că în momentul de față avem aproximativ 400.000 de angajați care lucrează în telemuncă, comparativ cu aproximativ 50.000 în aceeași perioadă a anului trecut. (Detalii despre evoluția numărului de angajați în telemuncă, publicate exclusiv de Economedia, AICI)

Raluca Turcan mai afirmă că ordonanța presupune și simplificarea și redefinirea activității de telemuncă, precum și detalii cu privire la modul în care sunt folosite informațiile în telemuncă, cum se face arhivarea activității în telemuncă și cum poate fi ea accesată propriu-zis în relația angajat-angajator.

Astfel, actul normativ aprobat astăzi de Guvern reformulează definiția telemuncii și elimină sintagma „cel puțin o zi pe lună” în contextul în care, în momentul de față, această formă de organizare a muncii se desfășoară în mod regulat.

Acesta prevede, de asemenea, că angajatorul nu poate obliga salariatul să folosească semnătura electronică. Totuși, părțile trebuie să utilizeze același tip de semnătură la semnarea documentelor, inclusiv cea olografă, prevăzută acum de Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

În același timp, salariatul care își desfășoară activitatea în telemuncă are obligația de a respecta și asigura confidențialitatea informațiilor utilizate în timpul desfășurării activității. Activitatea acestuia poate fi verificată de angajator prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor, în condițiile stabilite prin contractul individual de muncă, regulamentul intern și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, în condițiile legii.

Angajatorul poate utiliza semnătura electronică avansată sau calificată și în raporturile pe care le are cu instituțiile publice, la întocmirea înscrisurilor sau documentelor din domeniul relațiilor de muncă/securității și sănătății în muncă.

Toate documentele încheiate prin utilizarea semnăturii electronice vor fi arhivate de angajator și vor fi puse la dispoziția organelor de control competente, la solicitarea acestora.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Nicio zi fara Madam Ț!
    Nu conteaza ce zice, ce face!
    Face nimic!
    Declarații de doi lei pe saptamana!
    A, si-a schimbat poseta L. Vuitton si ne spune de telemunca!
    Macar de s-ar desființa postul de Ministru si s-ar înființa postul de purtator de vorbe!
    Vorbe fara sens!
    😫

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.