Recoltarea grâului a fost finalizată în toată ţara, urmând ca săptămâna viitoare să fie anunţate cifrele oficiale, a anunțat ministrul Agriculturii, Petre Daea, citat de Agerpres. Acesta a precizat că recolta de anul acesta asigură atât consumul intern, cât şi exportul.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
“Am încheiat recoltatul la grâu în toată ţara şi avem producţia necesară pentru consumul intern şi pentru export, cifra exactă vă voi comunica-o săptămâna viitoare, atunci când am pe masă toate informaţiile autorizate, în sensul transmiterii acestora pe bază de semnătură, în aşa fel încât informarea să fie corectă, exactă şi la timp”, a afirmat Petre Daea, miercuri, în cadrul şedinţei de guvern.
El a adăugat că a început şi recoltarea suprafeţelor cultivate cu floarea-soarelui.
“Important este că am început acum în cinci judeţe să recoltăm floarea-soarelui. Recoltăm suprafeţele care au fost afectate de secetă, pentru că ele au ajuns la maturitatea de recoltare, în aşa fel încât să nu înregistrăm nicio pierdere, iar drumul florii-soarelui este spre unităţile de procesare”, a precizat Daea.