Decarbonare fără energie nucleară nu se poate, de aceea, România va construi cu partenerii americani, canadieni şi francezi cele 2 reactoare de la Cernavodă, a anunţat miercuri ministrul Energiei, Virgil Popescu, în urma sesiunii plenare „Building a green future – getting to net zero”, moderată de John Kerry, trimis special al preşedintelui SUA pentru Climă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„În cadrul sesiunii plenare ”Building a green future – getting to net zero”, moderată de John Kerry – trimisul special al preşedintelui SUA pentru Climă, am avut astăzi o intervenţie pentru a prezenta poziţia ţării noastre. Am transmis că ţara noastră susţine dezideratul de emisii zero până în 2050, iar în procesul de decarbonare al sistemului energetic vom implica sectorul nuclear. Decarbonare fără energie nucleară nu se poate. De aceea România va construi cu partenerii americani, canadieni şi francezi cele 2 reactoare de la Cernavodă şi, totodată, acordăm o mare atenţie tehnologiei SMR. Sunt foarte bucuros că în partea de concluzii a sesiunii, poziţia României cu privire la energia nucleară a fost preluată”, scrie Virgil Popescu, pe Facebook.

Cele două reactoare nucleare ale centralei din Cernavodă asigură aproape 20% din producţia de energie a ţării. România are în plan de foarte mulţi ani construcţia altor două reactoare nucleare.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Acordul între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România, a fost semnat la Bucureşti, la 9 decembrie 2020 şi la Upper Marlboro, la 4 decembrie 2020.

Acordul vizează mai multe arii de cooperare, printre care: proiectul unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, retehnologizarea unităţii 1, cooperarea în domenii precum reglementarea, cercetarea şi dezvoltarea, schimburi între laboratoare de cercetare şi universităţi, pregătirea personalului.

Adiţional proiectelor actuale, proiectului unităţilor 3 şi 4 şi retehnologizării unităţii 1 CNE Cernavodă, acordul prevede şi cooperarea pe termen lung şi foarte lung prin posibilitatea dezvoltării reactoarelor modulare mici în România, pe un amplasament care urmează a fi stabilit, în vederea asigurării în viitor a flexibilităţii şi scalabilităţii tehnologiilor nucleare.