Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă, despre consumul energetic din ziua de Paște, aflat la un minim istoric, că România a dovedit că are un mix energetic echilibrat și flexibil care poate face față situațiilor extrem de dificile. Burduja mai spune că vestea bună este că nu a fost „deloc nevoie” să fie redusă producția în unitățile 1 și 2 de la Cernavodă, pe tot parcursul zilei de duminică acestea livrând peste 1300 MW energie în bandă. Potrivit ministrului, ponderea energiei nucleare în total producție a ajuns până aproape de 50%, o altă premieră a acestei zile. Sebastian Burduja mulțumește prosumatorilor care au făcut un „gest civic” oprindu-și invertoarele pentru a nu afecta nivelul de tensiune din rețelele de distribuție, transmite News.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„Hristos a Înviat, dragi prieteni! Să aveți zile senine, cu pace și lumina sfântă a Învierii mereu aproape! Misiunea noastră este să vă bucurați de aceste clipe în liniște. Așa cum am anunțat, astăzi și mâine avem o situație specială în sectorul energetic, cu un consum minim istoric în timpul zilei, în jurul valorii de 2500 MW. De ce? Pentru că sunt sărbătorile pascale pentru toți credincioșii ortodocși și catolici, mare parte din activitatea economică este oprită și mulți români se bucură de vremea frumoasă, prin activități în aer liber”, afirmă Sebastian Burduja.
Ministrul Energiei menționează că specialiștii din domeniul energetic s-au pregătit cu măsuri speciale, în condițiile în care în prima zi de Paște, la ora 14.00, s-a înregistrat o producție redusă la 2836 MW, cu un export mic, de 276 MW.
„De ce e atât de mic? Pentru că nu doar în România e Paștele — consumul mic din întreaga regiune înseamnă că cererea de energie electrică pentru export este foarte redusă. România are un mix energetic echilibrat și flexibil, așa cum dovedesc datele de mai jos. Am produs la ora 14:00 doar 272 MW în hidrocentrale, 222 MW din cărbune, 179 MW în centrale pe gaz și 15 MW în centralele eoliene. Toate acestea sunt niveluri foarte mici, conform măsurilor pe care le-am luat în comandamentul energetic. Vestea bună este că nu a fost deloc nevoie să reducem producția în unitățile 1 și 2 de la Cernavodă, pe tot parcursul zilei de astăzi acestea livrând peste 1300 MW energie în bandă. Ponderea energiei nucleare în total producție a ajuns până aproape de 50%, o altă premieră a acestei zile”, a explicat Sebastian Burduja.
Ministrul a adăugat că, întrucât este o zi senină, producția parcurilor solare a fost și de peste 700 MW, căreia i se adaugă energia produsă de prosumatori.
„Unii dintre ei au ales să facă astăzi un gest civic și au oprit invertoarele, pentru a nu afecta nivelul de tensiune din rețelele de distribuție. Le mulțumesc și îmi exprim respectul pentru toți cei care au făcut asta. În ciuda știrilor alarmiste de tipul „România în risc major de blackout de Paște”, am dovedit încă o dată că România are resurse energetice și mai ales oameni competenți în sectorul energetic. Îi felicit pe specialiștii de la DEN, conduși de Virgiliu Ivan și Mihail Cremenescu, alături de toți energeticienii care au fost și sunt prezenți și acum în camerele de comandă, în unitățile de producție, în teren pentru rețelele de transport și distribuție, în cariere și termocentrale și peste tot în sistemul energetic”, afirmă Burduja.
Oficialul mai spune că România a demonstrat și astăzi că are „un mix energetic echilibrat, flexibil, care poate face față situațiilor extrem de dificile, adaptându-se unor condiții cu totul aparte (consum minim istoric, producție mare distribuită la prosumatori etc.)”.
„Monitorizăm activ situația și în orele și zilele ce vin. Și ziua de mâine rămâne sensibilă, dar la acest moment putem spune că există toate premisele să depășim fără nicio problemă perioada consumului mic de pe parcursul sărbătorilor pascale”, încheie ministrul Energiei.