Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că se pot depune proiecte pentru obținerea finanțării din PNRR pentru investiții în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice, potrivit unui mesaj pe pagina sa de Facebook.
„Se pot depune proiecte pentru obținerea finanțării pentru investiții în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii). Astăzi am semnat Ordinul pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii) precum și a Ghidului specific – Condiții specifice de accesare a finanțării din fonduri PNRR.
Data și ora începerii depunerii de proiecte este 28 noiembrie 2022 – ora 18.00, iar data și ora închiderii depunerii de proiecte este 28 decembrie 2022 – ora 18.00.
Potrivit ministrului, ofertele se vor depune prin platforma electronică dedicată PNRR și vor fi finanțate proiecte pentru dezvoltarea de noi capacităţi de stocare a energiei electrice în baterii (instalații noi de stocare a energiei electrice acolo unde nu au existat până în prezent)
Activităţile finanţabile eligibile:
-Achiziţionarea de instalaţii/echipamente pentru construirea de capacități noi de stocare a energiei electrice în baterii;
-Construcţii care fac obiectul proiectului de stocare a energiei electrice în baterii
Solicitanții eligibili sunt:
Microîntreprinderile, întreprinderile mici sau mijlocii (inclusiv întreprinderi nou înființate), cât și întreprinderile mari constituite în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau constituite în conformitate cu legislația specifică din statul membru a cărei naționalitate o deţin, ale căror proiecte au fost selectate drept câștigătoare în baza procedurii de ofertare concurențială, care au înscrise în actul constitutiv activități privind producerea și comercializarea de energie electrică, corespunzătoare diviziunii 35: “Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat” din clasificarea codurilor CAEN rev. 2.
Bugetul total aferent prezentei scheme este echivalentul în lei a sumei de 103.480.000 euro, compus din 79.600.000 euro fonduri europene asigurate prin Mecanismul de Redresare și Reziliență în cadrul PNRR și 23.880.000 euro fonduri naționale prin aplicarea procentului de supracontractare de 30%.
Ajutorul se acordă în lei sub forma rambursării cheltuielilor efectuate şi nu poate depăşi:
• 167.000 EUR per MWh de stocare;
• 15.000.000 euro pe întreprindere, pe proiect de investiții.
Durata de implementare a proiectului nu depășește data de 31 decembrie 2025.