Ministrul Finanțelor, despre rectificarea bugetară: Deficitul se va menţine în termenii pe care i-am agreat cu Comisia Europeană

Bugetul familiei, bani Sursa foto: Pexels

Ministrul Finanţelor Adrian Câciu a declarat referitor la rectificarea bugetară pe care o va face Guvernul că deficitul se va menţine în termenii agreaţi de către Executiv cu reprezentanţii Comisiei Europene, scrie News.ro.

„Ce mesaj transmit şi transmite Guvernul cu această rectificare bugetară? Deficitul se va menţine în termenii pe care i-am agreat cu Comisia Europeană. Deci nu avem un derapaj de deficit. Faţă de anul trecut reducem pragul, e cu un punct procentual mai mic decât anul trecut în primul semestru. Avem stabilitate din perspectiva rezultatelor şi politicii fiscal bugetare, avem stabilitate politică. Avem o creştere economică. Era anticipată, din punctul meu de vedere. Totuşi inflaţia se resimte în buzunarul cetăţenilor, pentru că puseul inflaţionist este mare. Măsurile sunt în zona de a face suportabilă, noi am acţionat în a atenua efectele, pentru că e vorba doar de criza din Ucraina, e vorba de inflaţie, vedem ce se întâmplă cu combustibilul. Deci trebuie să venim cu măsuri în continuare pentru a combate efectele erodării puterii de cumpărare a cetăţenilor”, a afirmat Adrian Câciu, joi la Antena 3.

El a adăugat că trebuie luate măsuri pentru atenuarea creşterii preţurilor la utilităţi, dar şi recuperarea unor restanţe la investiţiile publice.

Analize Economedia

Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu
calculator, job, grafice
automotive foto 2

„Trebuie să vii să să atenuezi efectul creşterii preţurilor la utilităţi pe de o parte, dar să ai curaj de a investi. Văd nişte motoare de creştere care nu sunt folosite la potenţial. Trebuie dezvoltat sectorul de construcţii. Sunt anumite sectoare care lucrează sub potenţial. Motivul e simplu, preţurile au crescut. Atunci investiţiile trebuie să îşi primească preţul corect. Avem câteva restanţe la zona de investiţii publice. Ele trebuie recuperate. Totul trebuie făcut în acest cerc. Nu trebuie să te axezi numai pe o problemă”, a completat ministrul Finanţelor.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, că urmează ca rectificarea bugetară să se producă în prima decadă a lunii august şi a precizat că există acele angajamente pe care noi trebuie să le respectăm, respectiv acea reducere de 10% a cheltuielilor pentru bunuri şi servicii, de la fiecare minister în parte. Şeful Executivului a menţionat că are loc şi o analiză prin care să se asigure coerenţa programelor Sprijin pentru România.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: