Ministrul Finanțelor: Se vor economisi până la sfârşitul anului 8 miliarde de lei prin implementarea unor noi măsuri fiscale, cum ar fi limitarea şi plafonarea cheltuielilor în sectorul public

bani, lei, finante, bancnote Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a susţinut, marţi, la Alba Iulia, că prin implementarea unor noi măsuri fiscale, cum ar fi limitarea şi plafonarea cheltuielilor în sectorul public, se vor economisi până la sfârşitul anului 8 miliarde de lei, iar astfel România nu riscă blocarea fondurilor europene, scrie Agerpres.

Întrebat de jurnalişti despre noile măsuri fiscale pe care le pregăteşte Guvernul, ministrul Finanţelor a precizat că acestea privesc doar sectorul public şi doar ceea ce este legat de cheltuielile publice.

„Noi, statul, în continuarea eforturilor pe care le-am făcut până acum, facem în continuare aceleaşi eforturi pentru ca ţinta noastră de deficit bugetar să fie conform cu angajamentele asumate în relaţia cu Comisia Europeană şi să nu riscăm suspendarea fondurilor. Ce ar însemna ca România, anul viitor, să aibă 5.000 de şantiere fără fonduri europene? Nu cred că ar fi de bun augur, fiind un an care, totuşi, este un an sensibil din punct de vedere al alegerilor. Dar, dincolo de acest lucru, avem datoria morală să facem tot ce ţine de noi ca să nu riscăm blocarea fondurilor europene, adică să nu riscăm să nu mai putem face proiectele de infrastructură de apă, canalizare, de asfaltare de străzi, construcţia de autostrăzi, căi ferate. Toate acestea sunt proiecte de infrastructură vitale pentru modernizarea României”, a spus Marcel Boloş.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Ministrul a precizat că este vorba de măsuri legate de limitarea şi plafonarea cheltuielilor.

„Aici, avem în vedere atât cheltuielile de funcţionare ale statului, cât şi, dacă vă referiţi la celebrele cheltuieli care ţin de festivaluri, concerte, evenimente, acestea vor fi chiar interzise, cu excepţia celor care privesc sfârşitul de an şi a celor care sunt dedicate zilelor oficiale ale unităţilor administrativ-teritoriale. Din analizele pe care le-am făcut, cheltuielile autorităţilor locale şi ale aparatului bugetar în ultima lună din an sau chiar începând cu luna noiembrie au ajuns la de trei, patru ori media lunară din cursul anului. Este nefiresc să stăm cu acest pericol pe care îl avem legat de ţinta de deficit bugetar şi să ne trezim la sfârşitul anului că, din cauza acestor sau datorită acestor categorii de cheltuieli, România şi-a luat asupra-şi riscul acesta de blocare a fondurilor europene. Ar fi total nefiresc să compromitem şansa de dezvoltare şi de implementare a investiţiilor pentru generaţiile viitoare şi pentru ceea ce înseamnă modernizarea României pe termen lung”, a menţionat Boloş.

Ministrul a explicat că se instituie regula plafonării, respectiv a încadrării în plafoanele care provin din cursul anului, pentru a se evita creşterea de trei, patru ori a cheltuielilor.

„Vă dau un exemplu: la cheltuielile de funcţionare ale statului, bunuri şi servicii cum le spunem noi, la o medie lunară de 1,1 miliarde lei, în lunile noiembrie-decembrie depăşesc 4,5 miliarde lei. Ori, în aceste condiţii, toate mecanismele pe care le-am gândit pentru cheltuielile statului atunci nu îşi mai au rost, dacă noi nu putem să stăvilim aceste cheltuieli în lunile noiembrie şi decembrie, încât să avem un parcurs normal, firesc. Nu cred că dă bine şi deja suntem obişnuiţi ca, în ultimele luni, în sectorul bugetar se discută ‘haide să cheltuim banii pentru că îi pierdem la sfârşit de an’. Nu, să cheltuim banii dacă avem nevoie şi să intrăm şi noi pentru poate prima dată în normalitate în ceea ce priveşte cheltuielile de sfârşit de an”, a spus ministrul Finanţelor.

Întrebat ce se întâmplă cu investiţiile finanţate prin Programul “Anghel Saligny” sau prin CNI, Marcel Boloş a precizat că acestea merg în continuare în limita mediei lunare.

„Nu cred că România, pentru un bazin de înot sau o sală de sport, trebuie să rişte fondurile europene sau orice alte tipuri de cheltuieli care au impact atât de mare asupra unei mize, respectiv aceea a investiţiilor din bani europeni. 75 de miliarde să îi compromitem pentru că nu avem această putere de disciplină la sfârşit de an. Nu cred că este bine pentru dezvoltarea României pe termen lung”, a adăugat acesta.

Întrebat câţi bani se vor economisi până la sfârşitul anului prin intrarea în vigoare a noii ordonanţe de urgenţă, Marcel Boloş a răspuns că e vorba de “8 miliarde de lei”.

Ministrul Finanţelor s-a aflat luni în judeţul Alba, unde a vizitat compania Cupru Min Abrud şi fabrica IPEC din Alba Iulia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.