Mecanismul european pe care îl propun Franţa şi Germania pentru a introduce “o contribuţie” pe care să o plătească companiile energetice care obţin profituri excepţionale ca urmare a escaladării preţurilor va fi de durată şi nu doar temporară, pe parcursul actualei crize, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a explicat marţi, într-un interviu pentru canalul BFMTV, că prin acest mecanism se vor taxa “toate companiile care, fără a investi, nu fac altceva decât să profite de scumpirea energiei”.
Concret, companiile energetice cărora li s-a garantat un preţ pentru sursele regenerabile cu condiţia să investească în sector, atunci când preţurile din piaţă sunt peste acest preţ vor trebui să returneze diferenţa.
Le Maire a subliniat că nu va fi vorba despre impunerea unui impozit excepţional, ci “despre un mecanism de piaţă sustenabil” şi “corect”, care să garanteze rentabilitatea investiţiilor în surse regenerabile, dar cu obligativitatea de a returna eventualele venituri extraordinare.
În opinia sa, este “o excelentă soluţie” cea prezentată luni de preşedintele francez Emmanuel Macron şi care acum trebuie să fie discutată cu Comisia Europeană şi cu restul ţărilor din Uniunea Europeană.
Macron, care a precizat că banii obţinuţi se vor împărţi între statele membre, a punctat că, dacă nu se va merge mai departe în cadrul UE, dezbaterea va trece la nivel naţional.
Pe de altă parte, Le Maire a anticipat că, în ianuarie, când se va finaliza aşa-numitul “scut al tarifelor” care a presupus îngheţarea preţurilor la electricitate şi gaze pentru consumatorii privaţi din Franţa, vor fi creşteri, dar limitate.
Aceste creşteri vor afecta toţi consumatorii particulari şi, în paralel, familiile mai modeste vor primi aşa-numitul “cec pentru energie”, care acum se acordă la 6 milioane de persoane, şi care poate fi extins şi mai mult.
Ministrul a subliniat că, dacă nu se va aplica în 2023 acest mecanism de limitare şi se vor aplica preţurile din piaţă, factura la electricitate în Franţa pentru o familie medie va creşte cu 120 de euro pe lună şi cea la gaze cu 180 euro pe lună.
Le Maire a menţionat că prioritatea noului director general al EDF, “al cărui nume va fi cunoscut în următoarele zile”, va fi aceea de a pune în funcţiune toate reactoarele nucleare oprite.
Franţa are oprite în prezent 32 din cele 56 reactoare nucleare din parc, care în mod normal produc 70% din electricitatea ţării, ceea ce o obligă să importe curent din ţările vecine, în special din Germania, dar şi din Spania