România trece printr-un an “deosebit de greu”, în care pericolele nu au dispărut, a spus Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, în contextul blocajului din coaliţie pe tema comasării alegerilor, conform News.ro. De fapt, “pericolul recesiunii este la colţ”, a spus Câciu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Cred că coaliţia ar fi trebuit să se întrunească mai des pe alte probleme, care îi interesează pe cetăţeni. Noi, totuşi, avem de gestionat situaţii complicate, cu manifestaţii de la fermieri, cu transportatori. Cred că acolo ar fi fost mai util să avem nişte şedinţe, chiar şi din partea unora care încă sunt demnitari, deputaţi sau senatori, poate nu vor mai fi”, a spus Adrian Câciu la Antena 3.

El a precizat că a văzut ”declaraţii de la personaje din zona marginală a politicii, care fac declaraţii bombastice şi întotdeauna se ancorează la personajul principal ca să fie băgaţi în seamă de presă”. ”Am auzit că domnul Sighiartău că este foarte vocal. Cu tot respectul, nu l-am văzut la nicio coaliţie, nu l-am văzut în Guvern, nu l-am văzut a fi un lider PNL”, a subliniat Câciu.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Ministrul Investiţiilor a mai spus că ”Guvernul merge înainte şi ne vedem de ce avem de făcut”. ”E un an deosebit de greu, pericolele pentru România nu au dispărut, pericolul recesiunii este la colţul României”, a completat Adrian Câciu, arătând că datele arată o anumită contracţiei a economiei.