Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat la Tvr Info că se aşteaptă ca cel puţin 10.000 de sisteme fotovoltaice să fie instalate în fiecare lună, iar într-un an programul de 150.000 de proiecte aprobate să fie dus la bun sfârşit.
”Este o cerere imensă şi bugetul nostru permite să finanţăm cam 2% din numărul total de clienţi eligibili. Sunt 3 milioane de case intabulate în România. Noi ne adresăm acum unei plaje de 150.000 de case, ceea ce nu este un procent foarte mare, dar sperăm să primim sprijin inclusiv de la Ministerul Fondurilor Europene, bani cu care să completăm această finanţare. Având exemplul programului de anul trecut, acolo deja, după semnarea contractelor, au fost instalate în jur de 18.000 de astfel de sisteme din totalul de 40.000. Ritmul poate fi crescut pentru că vin mai multe firme, mai mulţi instalatori, deci interesul este foarte mare şi pentru aceste companii. Eu cred că 10.000 de sisteme se pot instala lunar, fără nicio problemă. Într-un an de zile poate fi dus la bun sfârşit un program 120.000-150.000 de case fără un efort deosebit din partea industriei, din partea firmelor de instalare şi din partea celor care trebuie să monteze acele contoare”, a explicat ministrul Mediului la Tvr Info.
Întrebat dacă procesul ar putea avea de suferit din cauza crizei de contoare inteligente, Tanczos Barna a punctat că „este o provocare”, însă susţine că furnizorii de energie electrică şi distribuitorii au avut suficient timp la dispoziţie pentru a pune la punct aceste aspecte.
”Este o provocare (problema contoarelor inteligente, n.red.). S-a întâmplat să fie comandate contoare nepotrivite, e o problemă globală, tocmai de aceea noi anunţăm cu un an înainte care este planul nostru. Anul trecut, în decembrie, am anunţat că ţinta noastră este de 150.000 de gospodării care să fie finanţate în 2023. Toţi furnizorii de energie electrică, toţi deţinătorii de reţea de distribuţie ştiu acest lucru şi se pot pregăti. Cu luni înainte pot face proceduri de achiziţie, se pot pregăti pentru că aceste lucruri se vor întâmpla cu siguranţă. (…) Am făcut apel de mai multe ori către cei care gestionează aceste domenii să ştie că vin aceste programe, că avem aceste finanţări, dar cu siguranţă, lunar, vor apărea cel puţin 10.000 de cereri care necesită aceste contoare inteligente”, a spus Tanczos Barna.
Ministrul Mediului a mai explicat că se aşteaptă ca programul derulat de AFM să aibă o nouă etapă în toamnă, inclusiv să fie aprobat un nou program finanţat separat, din fonduri europene.
”Mă aştept să primim fonduri europene pentru programul derulat de AFM, este o sursă suplimentară, şi ne aşteptăm să fie aprobat un program nou derulat de Ministerul Fondurilor Europene pe aceeşi temă. Se lucrează în continuare la identificarea de resurse pentru a creşte numărul de gospodării finanţate”, a mai punctat Tanczos Barna.