Ministrul Mediului, Tanczos Barna, afirmă că este nevoie ca Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) să găsească o soluţie privind simplificarea procedurilor de evaluare a dosarelor depuse în cadrul programului pentru montarea de panouri fotovoltaice, scrie News.ro. Conform ministrului, 45.000 de dosare „aşteaptă să fie evaluate” la AFM, iar soluţiile găsite pentru eficientizarea sunt „minime”. Tanczos mai spune că, în lipsa unor soluţii care să elimine birocraţia în cadrul unor astfel de apeluri de proiecte, nu are rost ca autorităţile să lanseze un nou program, chiar dacă există un miliard de euro fonduri pentru acesta.
„AFM încă nu a început evaluarea, sper să înceapă săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare. Cele 45.000 de dosare depuse în cursul punii ianuarie sunt la AFM şi aşteaptă să fie evaluate. AFM, săptămânile trecute a căutat soluţii pentru eficientizarea acestei proceduri de evaluare, soluţiile sunt minime în ceea ce priveşte eficientizarea, practic vor trebui luate toate dosarele la mână prin sistem informatic şi manual. S-a finalizat săptămâna trecută un sistem informatic care analizează PDF-urile inteligente, prin acest sistem informatic facem e economie substanţială de timp, dar soluţia generală, sau de bază rămâne verificarea acestor dosare de către angajaţii AFM. Se caută o soluţie de externalizare a serviciilor contractul de externalizare, din câte am înţeles, de la domnul preşedinte, încă nu este semnat din motive procedurale de achiziţie publică”, a afirmat ministrul Mediului, Tanczos BArna, marţi, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări referitoare la programul de instalare a panourilor fotovoltaice.
Tanczos Barna anunţă, totodată, că autorităţile pregătesc noua sesiune de depunere a poiectelor, iar pentru acesta caută soluţii în aşa fel încât că fie nevoie de cât mai puţină birocraţie, de „documente minimale” pentru că ”altfel nu va reuşi AFM niciodată să implementeze aceste programe”.
„Avem bani, avem până în 2024 un miliard de euro pregătiţi, alocaţi pentru panouri fotovoltaice. Instituţia AFM va trebui să găsească soluţia de implementare, altfel sutele de mii de cereri care probabil vor veni la următoarele apeluri de proiecte nu vor putea fi gestionate”, a adăugat ministrul Mediului.
Acesta a menţionat că dacă se găsesc soluţiile de simplificare a procedurilor, noua sesiune va fi lansată în luna iulie.
„În luna iulie ar trebui să lansăm noua sesiune, dacă găsim aceste soluţii de automatizare şi de simplificare a procedurii. În condiţiile procedurilor de anul trecut, la acest volum de dosare care probabil o să fie şi mai mare la următoarea sesiune, nu are rost să deschidem o sesiune. Dacă găsim această soluţie de simplificare şi de eliminare a birocraţiei probabil vom putea rezolva sute de mii de dosare depuse”, a adăugat ministrul Mediului.