Guvernul a finalizat toată legislaţia cu privire la acordarea tichetelor de vacanţă din acest an, iar instituţiile publice pot începe să le emită, a afirmat, marţi, ministrul Turismului, Daniel Cadariu, citat de Agerpres. În urmă cu câteva zile, jucătorii din Turism atrăgeau atenția că procedura privind voucherele de vacanță nu este încă implementată și spuneau că birocrația de stat “sufocă” turismul românesc.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) spuneau că amânarea acordării voucherelor de vacanță sabotează programul de ”Înscrieri timpurii” pentru litoralul românesc. Reprezentanții agențiilor subliniau și că cei mai mulți români își planifică vacanțele în această perioadă.

“Din punctul nostru de vedere, al ministerului, noi ne-am făcut treaba şi încurajez toate instituţiile publice să le emită. Există cadrul legal, există sume prevăzute în buget. De asemenea, încurajez toţi operatorii economici să apeleze la voucherele de vacanţă. Au posibilitatea în limita a şase salarii minime pe economie”, a spus ministrul.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Pentru aceste sume, operatorii economici nu mai plătesc contribuţii sociale şi pot fi deductibile din impozitul pe profit. Astfel, pot fi fidelizaţi salariaţii şi se poate da un imbold turismului, a adăugat Cadariu, citat de Agerpres.

“Vom ridica această problemă în prima şedinţă de Guvern”, a mai spus oficialul.

Pe de altă parte, ministrul Turismului a arătat că a avut întâlniri cu reprezentanţii Ministerului Mediului pentru ca, în această vară, să nu mai existe probleme cu plajele în staţiunile de pe litoral, aşa cum s-a întâmplat anul trecut.

Întrebat cum se va rezolva problema infrastructurii de transport, în condiţiile în care turiştii petrec o zi pe drum către orice destinaţie din România, ministrul a răspuns: “Da, avem o problemă cu infrastructura, ştim. Am făcut câteva adrese către Ministerul Transporturilor pe acest subiect. De exemplu, la Constanţa sunt prea puţini operatori pe aeroport. Am făcut o circulară şi am solicitat atenţie sporită autorităţilor judeţene care au aeroporturi în gestiune să se implice”.

El a mai spus că transportul greu de marfă ar trebui mutat pe cale feroviară, iar o altă idee ar putea fi anumite trenuri turistice, mai ales între staţiunile de pe litoral.