MIPE: 80 milioane euro pentru persoanele vârstnice care au nevoie de îngrijire la domiciliu

batrani pensie spital ajutor pexels sursa foto: Pexels

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat, în consultare publică, Ghidul solicitantului „Comunități de seniori – sprijin pentru persoane vârstnice vulnerabile afectate de probleme locative“. Apelul, finanțat Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, dispune de o alocare totală de 80 milioane euro pentru a sprijini măsuri ce urmăresc îmbunătățirea condițiilor locative ale bătrânilor vulnerabili, potrivit unui comunicat de presă.

„Vorbim despre un tip de servicii sociale care se derulează în premieră pentru România, care vor contribui la menținerea independenței și calității vieții pentru persoanele vârstnice, astfel încât ele să poată continua să trăiască în comunitățile lor și să participe activ la viața socială. Avem în vedere atât furnizarea de servicii de îngrijire la domiciliu, de la hrănire și până la igienizare, cât și servicii de îngrijire medicală și terapie. Vor putea beneficia de aceste pachete de servicii românii cu vârsta de peste 65 de ani. Să vă faceți o idee despre cât de important este acest apel, în acest moment, serviciile de îngrijire a seniorilor din România deservesc 12.500 persoane, adică doar 1,3% din persoanele care au nevoie de acest tip de sprijin”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Ministerul spune că apelul va fi lansat în contextul în care numărul total de servicii autorizate de îngrijire a persoanelor vârstnice la domiciliu este de doar 259 la nivel național, din care în mediul rural doar 86. Concomitent, numărul de căminele rezidențiale de bătrâni licențiate este insuficient: 557 în anul 2020.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Aceste condiții, persoanele vârstnice fără sprijin din partea familiei sunt expuse unui risc mai mare al sărăciei şi excluziunii sociale, în special femeile în vârstă. În 2019, 47,9% din populația UE a raportat dificultăți moderate sau severe în a se îngriji și a-și face treburile casnice. Potrivit INS, la începutul anului 2020, în România trăiau erau 3,66 milioane persoane cu vârste de peste 65 de ani. Aceasta înseamnă că, prin raportare la cifrele disponibile la nivelul UE, aproximativ 963.000 români cu vârste de peste 65 de ani ar avea nevoie de îngrijire la domiciliu. În consecință, acțiunile finanțate vor viza servicii de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice cu venituri reduse, fără aparținători legali sau cu aparținători care nu au venituri suficiente, precum și ameliorarea situației locative și a infrastructurii de locuire individuală prin adaptarea acesteia pentru vârstnicii vulnerabili”, se menționează în comunicatul de presă.

Ministerul transmite că în cadrul apelului vor fi finanțate proiecte care vor asigura:

  • Construcția de locuințe sociale noi
  • Reabilitarea de locuințe sociale individuale adaptate pentru persoanele vârstnice afectate de probleme locative, reabilitare și adaptare a ambientului în locuințele personale/ individuale ale persoanelor vârstnice vulnerabile
  • Modernizarea/ reabilitarea centrelor de zi
  • Furnizarea de servicii de îngrijire la domiciliu de tipul: igienă corporală, îmbrăcare și dezbrăcare, hrănire și hidratare, transfer și mobilizare, deplasare în interior, comunicare, preparare hrană, cumpărături, menaj și spălătorie, facilitare deplasare în afara casei și însoțire, administrarea și gestionarea bunurilor, acompaniere și socializare;
  • Servicii complementare acordate integrat: îngrijire medicală, reabilitare/ recuperare, terapie ocupațională, psihoterapie, psihopedagocie, consiliere socială, juridică și de informare etc.
  • Servicii de tip centre de zi pentru asistență și recuperare se vor asigura servicii de îngrijire personală, integrat cu serviciile complementare de recuperare și reabilitare funcțională (terapii de recuperare/reabilitare funcțională), activități terapeutice și ocupaționale, precum și consiliere psihologică, linie telefonică de urgență, asistență şi suport pentru familia persoanei vârstnice, suport pentru realizarea activităților administrative şi gestiunea bunurilor etc.

Ghidul solicitantului „Comunități de seniori – sprijin pentru persoane vârstnice vulnerabile afectate de probleme locative“ este în consultare publică până la data de 26 mai. Apelul de proiecte va fi deschis în perioada 11 iunie – 10 august 2023.