Modernizarea DN 73 Pitești – Bran – Brașov: Hotărâre de Guvern pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici / Ofertele la contractul de aproximativ 700 de milioane lei vor fi deschise miercuri, 19 iulie

Modernizare DN 73 Pitești Brașov termen oferte 17 august Sursa Foto : DRDP Brașov

Guvernul urmează să reaprobe indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea DN 73 Pitești – Bran – Brașov, șosea pe care primele lucrări de reabilitare au început în urmă cu 10 ani, dar nu s-au terminat, primul contract fiind reziliat în 2020. Al doilea contract pentru continuarea lucrărilor de modernizare și pe tronsonul Câmpulung – Fundata (48 km, zona cu serpentine) a fost lansat în licitație pe 28 mai, iar ofertele vor fi deschise miercuri, 19 iulie, conform datelor publice din SEAP. Investiția a început pe POIM 2014-2020 și va continua, cel mai probabil, cu fonduri de la buget, finanțarea prin POIM fiind posibilă până în decembrie 2023. Pentru ambele loturi din a doua licitație, valoarea estimată este de aproape 700 milioane lei.

Reaprobarea indicatorilor tehnico-economici prin Hotărâre de Guvern este necesară pentru că au fost modificate soluțiile tehnice inițiale (se lărgește la 4 benzi tronsonul dintre km 126 și 128 și s-au prevăzut fundații adâncite pentru parapete de protecție pe o lungime de peste 7000 metri liniari), potrivit actului normativ.

„DN 73 este un drum național european (E574) și se desfășoară pe teritoriul a două județe: Argeș și Brașov. Sectorul de la km 13+800 – km 42+850 și km 54+050 – km 92+000 se desfășoară pe teritoriul județului Argeș, iar sectorul de drum de la km 92+000 – km 128+250 pe teritoriul județului Brașov. Dintre cele 13 poduri care se regăsesc între km 54+050 – km 128+250, 7 poduri sunt parțial executate, 2 poduri sunt noi, 2 poduri au nevoie de lucrări complete de reabilitare, iar 2 poduri nu mai fac obiectul acestui proiect, fiind cuprinse în alte Contracte. Din 135 podețe, 19 au fost realizate în cadrul contractului reziliat, iar 116 au rămas de executat sau reparat.

Suplimentar faţă de soluţiile iniţiale, este prevăzută lărgirea la 4 benzi a drumului DN 73, între km 126+050 – km 128+250, pe 2,20 km, lărgire necesară datorită valorilor mari de trafic, precum și a geometriei drumurilor DN 73G și DN 73, km 128+250 – Brașov, ambele având profile de 4 benzi de circulație, zona unde în cadrul Studiului de Fezabilitate inițial era prevăzută menținerea platformei existente. Tot suplimentar sunt prevăzute fundaţii adâncite de parapeţi pe 7.266 m. Degradările constatate pe toată lungimea sectorului de drum studiat, pe care nu s-au realizat lucrări în cadrul contractului reziliat, sunt: fisuri și crăpături în stratul de uzură, pelade, faianțări, suprafețe cu ciupituri, suprafețe șlefuite, cedări de acostamente, rupturi de margine, degradări produse de lucrările de canalizări în special în localități. Degradările provocate de fenomenul de îngheț – dezgheț sunt: burdușirile, tasări, faianțări și văluriri”, arată Ministerul Transporturilor în Nota de Fundamentare.

„Continuarea lucrărilor de modernizare a DN 73 între Câmpulung și Brașov, a intrat pe linie dreaptă. DRDP Brașov a publicat în SEAP anunțul pentru demararea licitației care are ca obiectiv execuția lucrărilor de modernizare a drumului între km 54+050 – km 128+250. Valoare estimata a investiției este de 688,5 milioane de lei fără TVA. Lungimea totală a sectorului vizat de modernizare este de 74,20 km iar lucrările au fost împărțite în două loturi:

– LOT 1 km 54+050 – km 92+000, care cuprinde sectorul de pe teritoriul județului Argeș (Câmpulung – limita dintre județele Argeș și Brașov);

– LOT 2 km 92+000 – km 128+250, care cuprinde sectorul de pe teritoriul județului Brașov (limita dintre județele Argeș și Brașov – intrarea în municipiul Brașov). Proiectul prevede aducerea drumului la parametrii normali de funcționare și fluidizarea valorilor de trafic. Lucrările vizează, pe lângă lucrările de ranforsare și lărgire a carosabilului la minim 7 m, și modernizarea a 13 poduri, resistematizarea a 21 de intersecții, numeroase lucrări de consolidare, respectiv refacerea sistemului de evacuare a apelor pluviale. O schimbare importantă va fi și lărgirea la 4 benzi de circulație a sectorului cuprins între ieșirea din municipiul Brașov și intersecția cu drumul de legătură spre autostrada Râșnov – Cristian”, a transmis DRDP Brașov.

De la Pitești la Brașov constructorul Maristar lucrează la noul pod peste Dâmbovița din zona Cheile Dâmbovicioarei (județul Argeș).

Sursa Foto : DRDP Brașov

Comentarii

  1. Cloaca de infractori PSD-PNL, ca de obicei, amână proiectele cu bani europeni astfel încât firmele de casă să poată interveni iar para-ndărătul să umple buzunarele acestotor secături!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *