NASA a ales SpaceX, compania lui Elon Musk, pentru construirea navetei care urmează să transporte pe Lună primii astronauți americani după 1972, scrie publicația franceză Les Echos. SpaceX a devansat astfel Dynetics și compania Blue Origin a lui Jeff Bezos.
Contrar obiceiului său, NASA a atribuit acest contract de 2,9 miliarde de dolari unei singure firme, în condițiile în care în general optează pentru doi subcontractori, pentru a minimiza riscurile.
Pentru acest contract, SpaceX a propus o soluție mai puțin costisitoare decât concurenții săi, cu naveta reutilizabilă Starship. Concepută teoretic pentru transportarea unui număr mare de oameni în spațiu, aceasta poate ateriza pe corpuri celeste și să revină ulterior pe Terra.
Mai multe teste efectuate cu prototipuri ale navetei în baza SpaceX din Texas s-au soldat cu rezultate neconcludente. Elon Musk va testa în acest an un nou dispozitiv, o navetă care urmează să facă legătura între orbita și solul lunare și care va completa dispozitivul constituit din lansatorul SSL și capsula Orion.
Decizia NASA este o lovitură dură pentru Jeff Bezos și Blue Origin, în condițiile în care unul dintre obiectivele anunțate de patronul Amazon atunci când a creat societatea a fost revenirea americanilor pe Lună.
Administrația Trump a fixat ca obiectiv revenirea pe Lună în 2024, dar succesorul său la Casa Albă a preferat să nu avanseze o dată.
Dacă obiectivul avansat de Trump va fi respectat, ar fi prima oară când un echipaj uman va ajunge pe Lună după misiunea Apollo din 1972.