Negocieri cu potențial impact în economia globală, în SUA: Camera Reprezentanților votează în această săptămână asupra proiectului privind cheltuielile şi datoriile guvernului

dolari-bani-Pexels

Preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor din SUA, Kevin McCarthy, a declarat duminică că membrii acesteia va vota săptămâna aceasta asupra unui proiect al său privind cheltuielile şi datoriile guvernului Statelor Unite şi l-a invitat pe preşedintele Joe Biden să discute cu el plafonul datoriei, transmite agenția Reuters, citată de News.ro. Momentul este relevant pentru piață, eşecul de a ridica plafonul datoriei ar duce la neîndeplinirea obligaţiilor financiare ale SUA, zguduind economia globală.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

McCarthy a propus săptămâna trecută un plan care ar combina reduceri de cheltuieli de 4.500 miliarde de dolari în cu o creştere de 1.500 miliarde de dolari a limitei datoriei SUA de 31.400 miliarde de dolari.

Biden şi Senatul controlat de democraţi vor respinge probabil propunerea, dar McCarthy a numit-o o bază pentru negocierile dintre cele două părţi, în săptămânile următoare.

Analize Economedia

Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar

Eşecul de a ridica plafonul datoriei ar duce la neîndeplinirea obligaţiilor financiare ale SUA, zguduind economia globală.

Pieţele financiare au dat deja semne de îngrijorare cu privire la un impas, costul asigurării expunerii la datoria SUA fiind la cel mai ridicat din ultimii zece ani, iar analiştii financiari îşi exprimă îngrijorarea cu privire la creşterea riscului de neplată.

Republicanii deţin o majoritate restrânsă în Cameră, dar McCarthy a spus că este încrezător că va obţine suficiente voturi pentru a-şi trece proiectul de lege în cameră.

”Nu îmi pot imagina pe cineva din conferinţa noastră care ar dori să meargă cu cheltuielile nesăbuite ale lui Biden. Ca orice altă gospodărie din America, dacă Washingtonul vrea să cheltuie mai mult, trebuie să economisească mai mult în altă parte. Acest lucru nu este controversat, este de bun simţ. Îl invit pe preşedinte să devină serios şi să se alăture republicanilor la masă”, a declarat McCarthy pentru Fox News, într-un interviu de duminică.

Senatorii democraţi Amy Klobuchar şi Dick Durbin au îndemnat duminică la negocieri între Biden şi McCarthy, dar au spus că propunerea lui McCarthy este mai potrivită pentru dezbaterile bugetare decât pentru plafonul datoriei.