Nicușor Dan anunță că lucrările pentru reabilitarea a 210 km de rețea de termoficare încep în primăvara anului viitor/ Valoarea investiției, 260 milioane euro

calorifer, încălzire, termoficare, centrală Sursa foto: Erik Mclean on Unsplash

Primarul general, Nicuşor Dan, a semnat marţi, la sediul Primăriei, alături de reprezentanţii companiilor câştigătoare, cele cinci contracte pentru reabilitarea a 210 km reţea de termoficare, cu finanţare europeană (POIM).

Valoarea totală a investiţiei este de 260 milioane euro. Edilul general a subliniat că termoficarea este una dintre priorităţile actualei administraţii, având în vedere că sistemul de termoficare este “una din problemele cele mai mari” pe care Bucureştiul le are.

“E o bucurie să fim azi aici, să semnăm cea mai mare investiţie pe termoficare din acest mandat: contractul pentru 210 kilometri reţea de termoficare. (…) Un contract pe o perioadă de patru ani, ceea ce înseamnă cam 50 de kilometri în fiecare an, un contract de proiectare şi execuţie. Deja am avut nişte întâlniri preliminare şi proiectarea a început, astfel încât din primăvară să putem să începem lucrările din acest contract. Este un contract împărţit în cinci loturi”, a declarat Nicuşor Dan.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Dan Dănasea, directorul de producţie al Energomontaj, a declarat că datorită materialelor folosite nu vor mai exista avarii pe aceste reţele.

“Noile materiale folosite vor fi materiale care vor rezista la presiuni proiectate de 25 de bari şi la temperaturi de 150 de grade celsius, ceea ce nu s-a pus niciodată problema până acum la materialele existente în reţelele de termoficare. În plus, vor fi conducte preizolate, cu tipicuri şi proceduri specifice de punere în operă. (…) Nu vor mai fi avarii. Vor fi temperaturi de calcul şi presiuni mult superioare. În momentul în care presiunea de lucru din instalaţii, acum, este de 10 bari, iar presiunea de calcul este de 25 bari, iar când temperaturile pe tur acum sunt maxim 100 de grade, iar temperaturile pe care noi le luăm în calcul la proiectare sunt de 150, vă daţi seama, cu siguranţă, că proiectanţii noştri şi materialele folosite vor garanta că ani de zile nu vor mai fi avarii de niciun fel pe aceste reţele”, a spus el pentru AGERPRES.

Dan Dănasea a menţionat că în urma elaborării proiectului de detaliu vor exista mai multe informaţii despre modul efectiv în care vor fi realizate lucrările şi cum vor afecta acestea traficul, dar a adăugat că nu vor fi decopertate reţelele care afectează mijloace de transport sau zonele importante.

“Termoenergetica execută lucrări de tipicul avariilor, pe tronsoane scurte, de 100-150 de metri. Proiectele despre care discutăm noi acum reprezintă reţele de ordinul kilometrilor, deci deja abordarea va fi diferită la aceste lucrări. Evident, nu o să putem să decopertăm reţele care afectează mijloace de transport, tramvaie sau nişte zone importante. Proiectul de detaliu o să lămurească multe aspecte, mai ales că toate proiectările vor duce înspre obţinerea unor autorizaţii”, a afirmat acesta.

Cele cinci contracte de proiectare şi execuţie au fost câştigate de către următoarele firme:

– Magistrala II Sud: Asocierea Elsaco Electronic SRL – SC Sicor SRL – SC Energomontaj SA, având subcontractanţi pe ADREM Engineering SRL şi RDC General Contractor SRL – valoare 300.187.509 lei;

– Magistrala II-III Grozăveşti: Asocierea Elsaco Electronic SRL – SC Sicor SRL – SC Energomontaj SA, având subcontractanţi pe ADREM Engineering SRL şi RDC General Contractor SRL – valoare 168.150.000 lei;

– Magistrala V Grozăveşti: Asocierea Construcţii Erbaşu SA – Consix Construcţii SRL, având subcontractanţi Erbaşu Edil Construct SA, Erbaşu Total Construct SA şi Elsaco Electronic SRL – valoare de 257.313.061 lei;

– Magistrala Progresu – Berceni: Asocierea Construcţii Erbaşu SA – Consix Construcţii SRL, având subcontractanţi Erbaşu Edil Construct SA, Erbaşu Total Construct SA şi Elsaco Electronic SRL – valoare de 315.951.133 lei;

– Magistrala II Sud, II-III Grozăveşti, V Grozăveşti, Progresu – Berceni, II Vest, I-II-III Vest: Asocierea Energomontaj – SC Elsaco Electronic SRL – Sicor SRL – IPCT Instalaţii SRL, având subcontractant pe RDS General Contractor SRL – valoare 268.600.000 lei.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: